În primul rând, era un om frumos. Avea niște ochi albaștri de o claritate și de o seninătate extraordinară. Când te privea, te privea cu o sinceritate deosebită. Era un om înalt, drept, niciodată nu l-am văzut încovoiat. Și după optzeci de ani, cu puțin înainte de moarte, era întotdeauna drept ca un brad. Eu cu mintea mea de atunci mă gândeam că este ca un brad din pădurile românești.
Demonii duce mai departe tema fondatoare din capodopera lui Turgheniev. Romanul lui Dostoievski este un roman închinat relaţiei, tragice şi dialectice, dintre părinţi şi copii. Asemeni atâtor alte romane ruse, Demonii este istoria unei obsesii, aceea a condiţiei ruse. Anatomia condiţiei umane trece prin anatomia încercărilor sufletului rus. Pasiunea pentru Rusia este devoratoare şi înflăcărată, căci viitorul omenirii înseşi este legat de calea pe care poporul rus o va alege, ca îndrumător şi salvator.
Ce este ,,certitudinea juridică”? Libertatea în fața regulilor arbitrare a fost centrală proiectului liberal de la bun început. Un asemenea principiu are într-adevăr dimensiuni variate: legea trebuie să aibă caracter general aplicabil, ceea ce implică un anumit grad de egalitate; legea trebuie să fie relativ stabilă; legea trebuie să fie accesibilă, adică să fie redactată clar, astfel încât fiecare persoană să o poată înțelege cât mai ușor.
Care e natura puterii superclasei? Care îi sunt originile și cum va evolua? Își folosește superclasa puterea în moduri care acutizează inegalitatea și asimetriile de putere între ei și restul populației? Este structura distribuției puterii în noua epocă globală de așa natură încât pune sub semnul întrebării instituțiile legale tradiționale și formulele de guvernare curente? Sunt eforturile noastre de a ne păstra suveranitatea națională, într-o epocă ce face necesară o tot mai intensă guvernanță transnațională, o piedică în calea rezolvării problemelor globale?
O cultură vie are nevoie de publicistică. Declinul publicisticii aduce cu sine declinul dezbaterii publice. Când oamenii instruiți se retrag în câmpul îngust al propriei specializări, când profesorii și cercetătorii se rezumă numai la scriitura academică, inaccesibilă publicului larg, când fiecare dintre noi își urmărește propriul interes, fără a mai acorda atenție treburilor publice, ne aflăm pe un drum care va duce, mai devreme sau mai târziu, la colapsul culturii liberale. Căci o cultură liberală nu poate supraviețui fără dezbateri de idei.
Problema stă în faptul că nu suntem învățați – nu mai există cine să ne învețe – și, ca urmare, nici măcar nu avem idee despre cum arată o relație de prietenie autentică, în care celălalt devine nici mai mult nici mai puțin decât o parte din propria noastră persoană, durerile și bucuriile lui fiind resimțite dacă nu mai puternic, măcar la aceeași intensitate cu ale noastre […]
Incompatibilitatea dintre ideologia marxistă și principiile comunităților țărănești trece adesea neobservată. Clasa țăranilor a fost și ea comasată în conținutul termenului de proletariat, iar memoria istorică îi amintește pe țărani ca pe niște revoluționari. Însă țăranii au avut de suferit enorm în urma revoluției din 1917, iar asocierea lor cu partidul comunist este o nedreptate istorică care trece de cele mai multe ori nesesizată. În acest sens, cel mai reprezentativ punct de vedere îi aparține lui David Mitrany, care și-a dedicat o bună parte a carierei sale academice studiului situației economice și politice balcanice.
Cu toate acestea, cu cât opera în cauză este mai măreață, cu atât aceasta va rezista mai mult transformării într-un fluturaș de reclamă imobiliară. O operă este un edificiu cu personalitate, proiectat de un arhitect care dorește să-ți ofere un loc în care să trăiești, chiar dacă doar pentru puțin timp. Poate că locul acela nu va fi confortabil, poate că nu va fi nici măcar locuibil, dar cel puțin există.
Nu știu dacă neapărat aș putea zice că știu ceea ce înseamnă să fii un artist român, dar cu siguranță pot zice că arta mea este în strânsă legătură cu identitatea mea de româncă și nu ar putea exista în afara ei. Mă preocupă memoria locului, rădăcinile, mentalitățile, imaginarul popular, iar gravurile și desenele mele au legătură tocmai cu aceste aspecte. Deci nu mă pot defini ca artist în afara identității de român, atât cu bunele, dar și cu fragilitățile și spaimele pe care acest lucru le presupune. Acesta este modul meu de a funcționa și de a crea.
În Cartea a XI-a a „Confesiunilor”, Sf. Augustin își deschide explorarea asupra naturii temporalității prin faimoasa afirmație: „Ce este deci timpul? Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci ştiu ce este timpul. Dar dacă aş vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai ştiu”. Întrebarea nu este una de sine stătătoare, ci răspunde, deși doar parțial, se poate afirma, unui lung șir de dezbateri ce încep încă din Antichitate.