Se spune adesea că avem o criză majoră de leadership. E adevărat, pentru că avem o criză de viziune, o criză morală, o criză a educației, a înțelegerii faptului că munca, disciplina, respectarea cuvântului, a termenelor, un caracter virtuos și profesionalismul sunt atribute necesare membrilor oricărei echipe care dorește să își atingă într-adevăr obiectivele. Pierdem pentru că nu știm să ne organizăm, pierdem pentru că fiecare știe mai bine și le știe pe toate, pierdem pentru că în loc să ducem o luptă împreună, fiecare luptă pentru el, tocmai cu seamănul, cu cel pe care ar trebui să îl sprijine, pentru ca la rândul lui să fie sprijinit […]

Astfel, în ziua de astăzi, o problemă mai semnificativă decât avansul nestăpânit al tehnologiei care abundă din toate părțile este incapacitatea omului de a o controla. Dacă odinioară acesta era stăpân pe tehnologie și pe tot ceea ce aceasta putea să producă, în era contemporană pare că tehnologia definește condițiile existenței umane. În fond, aceasta pare să fi devenit o conștiință exterioară a omului, detașată și autonomă, în timp ce omul a devenit el însuși un instrument pentru perpetuarea existenței tehnologiei.

A treia poziție pe care o biserică, occidentală sau orientală, o poate adopta față de democrație este cea îmbrățișată oficial de Biserica Catolică la Conciliul Vatican II. Potrivit acestei poziții, democrația este expresia politică a valorilor și învățăturilor morale creștine, în centrul cărora se află persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu. Doar un regim politic care apără drepturile omului și demnitatea persoanei poate fi compatibil cu mesajul hristic, doar într-un regim în care persoanele sunt tratate egal, fără discriminare pe baza poziției sociale sau rasei, valorile care transpar din Evanghelii capătă conținut în planul ordinii politice. La această înțelegere a democrației a contribuit în bună măsură Jacques Maritain.