decembrie 2021

Cum ne depășim subiectivitățile când studiem trecutul? O introducere

Ca în orice știință, istoria are la bază cercetarea, are la îndemână o metodologie și are acces la colaborări interdisciplinare. În eseul de față vom discuta despre cum știința istorică își merită acest nume în situațiile în care se pun în slujba ei oameni capabili de acel impresionant efort care antrenează cercetarea științifică în toate formele ei: acela de a nu mai gândi doar ca un individ preocupat de propria-i supraviețuire, ci ca un savant.

Europa vs. Opinie vs. Prostie

Când ne uităm la o democrație, trebuie să ne uităm la fundamentul ei. Fundamentul oricărei democrații este reprezentat de valorile pe care se întemeiază acea democrație. „Poporul”, în diferite moduri, sedimentează în timp ceea ce numim „valori”. De ce sunt aceste „valori” importante? Nu ca să ne lăudăm cu ele, ci pentru că din ele izvorăsc, de fapt, „obiectivele” națiunii respective.

Era digitală şi tenacitatea lucidităţii

Era digitală este o vreme a zumzetului şi a grabei dislexice. Răbdarea pare să fi dispărut, în vreme ce timpul însuşi este comprimat la durata unui clip rulat pe o platformă socială. Era digitală este o vreme a corectitudinii politice ce nivelează şi inhibă, modelând omenirea ce trebuie să îmbrăţişeze imaginea aceluiaşi viitor şi să refuze trecutul „reacţionar” al secolelor de dinaintea noastră.

Charles Augustin Sainte-Beuve: Ce este un clasic?

Un adevărat clasic, așa cum mi-aș dori să fie definit, este un autor care a îmbogățit mintea umană, i-a sporit comoara și a făcut-o să avanseze cu un pas înainte; care a descoperit un adevăr moral și nu echivoc, sau care a dezvăluit o pasiune eternă în acea inimă în care totul părea cunoscut și descoperit; care și-a exprimat gândurile, descoperirile sau invențiile, indiferent de formă, doar cu condiția ca acestea să fie vaste și mărețe, rafinate și sensibile, sănătoase și frumose în sine; care a vorbit tuturor în stilul său propriu, un stil care se dovedește a fi și cel al întregii lumi, un stil nou fără neologism, nou și vechi, contemporan în toate timpurile.

Mit și magie în conștiința umană

Miturile și magia reprezintă două realități care au însoțit omul încă din cele mai vechi timpuri. Ambele au încercat să explice care este menirea ființei umane în univers și să se apropie de o cunoaștere cât mai veritabilă a realității lumii. Dar, spre deosebire de magie, care explorează necunoscutul, se adâncește în mister, mitul a devenit un îndrumar al înțelegerii prin integrarea lui în primii germeni de gândire filosofică.

Cultura iubirii: de la teoretizare la experiența trăită în „Chungking Express” (1994), Kar-Wai Wong

Wong este un fenomenolog al cinematografiei care ajunge, prin filmele sale, la esența temelor pe care le abordează. El nu se pierde în teoretizări inutile, ci exprimă, prin propria-i sensibilitate, exact modul în care realitatea concretă creează o impresie în ființa sa. Departe de a fi o idealizare, cred că Wong își propune să reîntoarcere și o confruntare a realității culturii care nu devine un simplu obiect de studiat, ci care se dispersează în întreaga unitate a existenței umane.

Blestemul lui Holom

Fulviu nu mai zburase de multă vreme în vise, așa că îi fu teamă că nu mai știa ce trebuie să facă. Totuși, își dădu drumul la rândul său de pe pervazul ferestrei și, concentrându-se asupra tensiunii din plexul solar, reuși să își preia sub control greutatea, să oprească alunecarea în jos și să înceapă să urce greoi în aer. În dreptul acoperișului, neliniștea că ar putea să cadă îl făcu să se lipească de suprafața înclinată a țiglelor, dar Luiza îl prinse de o mână și îl trase după ea în sus.

Michele Mikesell

Lucrările ei sunt parabole ludico-tragice ale mediilor urbane postmoderne și ale societății de consum. Personajele portretizate sunt bufoni ai lumii contemporane. Nimeni nu e ce pare a fi. Acești hibrizi umani au o natură înșelătoare, duală sau într-atât de alterată și modificată încât nu îi mai poți identifica esența. Aparițiile pseudo-umane din lucrările artistei sunt ființe captive într-o natură alterată care au fuzionat cu mediul.

Disciplina ca reper în reforma educațională a Mariei Tereza

O reformă a paradoxurilor, în care cenzura industriei cărții a coexistat cu alfabetizarea într-un ritm de marș accelerat al tuturor cetățenilor, indiferent de situația socială sau apartenența la cult, așa am putea caracteriza procesul de modernizare al educației întreprins în timpul Mariei Tereza, o doamnă de fier a Imperiului Habsburgic, al cărei set de măsuri produce efecte și astăzi, când în țara noastră cu siguranță nu ducem lipsa formatorilor de opinie care să ceară, pe diferite voci, o reformă a educației.

Metamorfoza papei și nevoia europenilor de reazem

Căci, psihologic, însinguratul om postmodern e „copilul ploii”. Are, desigur, dreptul la ateism sau agnosticism și dispune de o alcătuire economică, socială și instituțională care-i permite, adesea, să-și ignore multă vreme credința, religia, tradiția. În crize, însă, panica nu-l ocolește. Dar antidotul ei s-a-ndepărtat. Omul postmodern pare a nu mai avea acces la ce i-ar fi de cea mai mare trebuință atunci când realitatea dură se răzbună pe ignorarea ei, agitându-i în față nemilos cruntul spectru al morții.