O constatare irezistibilă prin evidența ei: elevii – şi de ieri, şi de azi – au „de învățat” (adică de memorat, de fapt) o mulțime de date, denumiri, definiții inutile. Orice elev sincer o să spună asta, uneori cu bune și juste motive. De aici până la concluzia că există întregi materii inutile e doar un pas, un pas încurajat de adulții din jur și de unii profesori. Stigmatul inutilității pică de obicei pe materii umaniste, dar nu e scutit de el nici o parte mai complicată a matematicii (la ce o să-ți folosească „în viață” integrala dublă?).

Ce vreau eu cu aceste amintiri? Să vă atrag atenția asupra faptului că o cultură se construiește pe referințe comune. Acestea fac parte din orizontul nostru de așteptare și reflecție. Pornind de la referințele comune învățăm să trăim, să comunicăm, să experimentăm emoții și sentimente. Poezia ne luminează adolescența și ne învață acea stare în care cuvintele țin de foame, de sete și de frig. Cine n-a înghețat într-un cort pe munte, în furtună, încurajându-se recitând poezii poate nu știe despre ce vorbesc.

În ultimele două secole, atât evoluțiile din filozofie, cât și schimbările sociale și economice au pus sub semnul întrebării natura educației și, implicit, dezirabilitatea și fezabilitatea modelului de educație clasică. Echipa Syntopic a încercat să surprindă unele dintre problemele cu care se confruntă în prezent acest ideal de educație. Astfel, au luat naștere câteva întrebări la care vă oferim astăzi o primă serie de răspunsuri aparținându-le domnilor Paul Dragoș Aligică, Teodor Baconschi și Mircea Morariu.