Poate nu e greșit să zic că un cercetător în etnologie trebuie să aibă două culturi: una pe care și-a însușit-o prin școală și alta pe care și-o însușește prin relațiile cu oamenii de la țară și prin lectura unor colecții de folclor. El trebuie să vadă frumusețea culturii orale, care nu e cu nimic mai prejos de cea a școlii. Sunt două culturi care se contrazic, dar se și întâlnesc, adică au și elemente comune.
Ca urmare a valențelor sale universaliste, creștinismul nu presupune excizarea ca a unei tumori a (tot) ce a existat înaintea lui, ci integrarea organică a elementelor necesare spre a se putea plia trăsăturilor unui grup etnic sau cultural. În cazul țărilor slave, avem exemplul asimilării riturilor păgâne, propagate și conservate pe cale orală, a sărbătorilor cu ocazia solstițiului și echinocțiului, de către Crăciun și Paști; la nivel de expresie artistică, vedem utilizarea stilului de pictură japonez Ukiyo-e în ilustrarea icoanei Sfântului Gheorghe care îl înfrânge pe balaur, iar canonul, cu excepția folosirii stilului bizantin, este cu desăvârșire respectat.
Într-un ton tăios și destul de acuzator, Voegelin îi reproșează lui Luther că a distrus „echilibrul existenței umane” și „nucleul culturii spirituale creștine”, deschizând astfel drumul unei interpretări politice eronate nu numai a istoriei, dar a realității ca atare. Scopul lui Voegelin nu este să chestioneze teologia lui Luther, ci implicațiile politice și existențiale care decurg din ea: deresponsabilizarea omului față de semenii săi și devalorizarea spiritualului în favoarea materialului.
Deci, educația și profesia. Fără transcendență ești un animal. Ești un câine care a murit și a fost îngropat lângă gard, cum am îngropat noi câinele nostru. Și cu asta s-a terminat. Noi nu putem trăi așa: știm că sufletul e nemuritor, deși nu ne-a fost dat să înțelegem. Isus ne-a spus, deși s-a știut și dinaintea lui. Aceste lucruri trebuie cultivate, nu lăsate în voie. Valorile sufletești îți conferă verticalitatea, la fel și munca.
Totuşi, exemplul lui Luther este cel mai grăitor, fiindcă pentru el epistola către Romani a însemnat nu numai convertirea sa, ci şi fundamentul pentru reformă, eveniment care a despărţit protestantismul de catolicism şi care reprezintă unul din cele mai semnificative momente din istoria creştinătăţii. Întocmai înţelegerea conceptului de „justificare prin credinţă”, formulă soterologică din Romani, l-a cutremurat pe Luther, dându-i o perspectivă cu totul nouă asupra valorii Evangheliei.
Intuiția pe care o am este că teologia academică a fiecărei confesiuni e destul de mult decuplată de practicile sociale și politice ale oamenilor din acea confesiune. Elemente din gândirea teologică (discursivă) pot fi folosite sau nu la luarea deciziilor, alături de multe alte resurse și în funcție de interese extrareligioase. În arenele de acțiune de tip ostromian toate situațiile sunt relativ unice, capitalul spiritual jucând un rol alături de mulți alți factori.
Deși experiența spiritualității în detenție se articulează diferit la cei trei autori, constantă și omniprezentă este privirea întotdeauna lucidă – chiar critică – asupra propriei legături cu Dumnezeu și felul ei de manifestare. Deși o călătorie punctată de deznădejde, ea sfîrșește prin inevitabila regăsire.
A sta cu mâinile în sân nu este o opțiune viabilă. Ce va trebui făcut? Va trebui să i se spună povestea. Iar apoi va trebui transpusă în realitate. Va fi de recunoscut că există universalii, iar prima dintre ele este bunul Dumnezeu. Cât timp nu vom realiza și afirma clar și răspicat că suntem creația lui D-zeu, și nu rezultatul unui hazard materialist hiperorganizat, nu vom reuși nimic.
Am vrut să vedem dacă invitații noștri consideră că există o legătură între pluralismul religios, toleranța politică și Reformă, dacă sunt de acord cu teza weberiană conform căreia apartența religioasă influențează în mod direct sistemul economic și, nu în ultimul rând, dacă cred că protestantismul a dus la nihilismul și relativismul contemporan. Rezultatul este, credem noi, deosebit de interesant și intrigant, căci dă naștere unor probleme și întrebări demne de reflecție. Le mulțumim invitaților noștri pentru că au acceptat invitația de a răspunde acestor întrebări!
Magia va persista, deși în forme mult mai brute, deoarece omul nu poate suporta multă realitate, dar percepția lui asupra realității este amestecată în mod confuz cu raționalismul strict. Aceasta nu este realitatea. Realitatea este că mintea și inima omului nu sunt întotdeauna raționale, ci intuitive; mitul și miracolele sunt la fel de reale ca noi, iar lumea vizibilă nu este singura lume care există.