De Paști citim…
Cu ocazia sărbătorii pascale, membrii redacției Syntopic vă propun câteva sugestii de lectură. Sperăm că recomandările noastre vă vor îmbogăți și mai mult timpul!
aprilie 2022
Mary Cuff: Este Paștele o sărbătoare păgână reciclată?
Mulți oameni susțin că numele „Paște” („Easter”) este un ritual păgân al primăverii care a fost unificat cu reînnoirea lumii adusă de Hristos care se ridică din mormânt. Pentru cei pioși, această conexiune poate părea o frumoasă împletire a naturalului și supranaturalului. Cu toate acestea, pentru lumea seculară, presupusele rădăcini precreștine ale Paștelui sunt o oportunitate pentru a scoate din ecuație enervanta cruce și nonsensul mormântului gol și de a păstra în centrul atenției semnele primăverii – iepurașii, florile și ouăle.
George Weigel: Diferența pe care o face Paștele
Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri despre capitolele din Noul Testament care vorbesc despre perioada Paștilor și cea imediat următoare este că acestea prezintă, în mare măsură, ceva de necuprins cu rațiunea. În Evangheliile canonice, Biserica a recunoscut că a fost nevoie de ceva timp pentru ca primii creștini să poată înțelege ce s-a întâmplat la Înviere și cum aceasta a schimbat totul.
Fides et ratio
Atât filosofia, cât și teologia, presupun teoretizări ale experiențelor lor fondatoare, pentru a ajunge la perspective cât mai cuprinzătoare. Iar aici relația dintre cele două este nu numai de dorit, ci îmi apare ca inevitabilă. Întrebarea privește raportul dintre credință și rațiune și poate fi adresată atât filosofului cât și teologului. Forma cea mai adecvată a punerii problemei nu este excluziunea, ci dialogul.
Credința din perspectivă fenomenologică
Atât sarcina teologiei, cât și sarcina filosofiei au fost extrem de dificile în secolul XX, date fiind dezvoltarea accelerată a științei, a tehnicii și dezastrele regimurilor autoritare sau ale războaielor. Occidentul se afla deja într-o criză existențială, creștinismul fiind din ce în ce mai secularizat […] calea căutării „dumnezeirii lui Dumnezeu” pare să fie salvatoare pentru cel care reușește să-L aducă în ne-uitare și să-I primească prezența. Dacă este sau nu și fenomenologia o astfel de cale rămâne o întrebare deschisă, la care atât filosofii, cât și teologii sunt chemați să răspundă.
Kaye DeMetz: Umorul în apărarea virtuții
Femeile lui Hrosvita sunt marcate de mai mult decât de virtutea lor. În „comediile pioase” ale lui Hrosvitha, eroinele folosesc umorul în apărarea binelui, mustrându-i pe bărbați astfel încât pofta și hărțuiala lor să pară ridicole.
George Weigel: Umor papal
Umorul lui Ioan Paul al II-lea, așa cum l-am perceput eu, tindea spre ironie: nu în sensul postmodern, în care ironia este la mică distanță de cinism, ci în modul mai venerabil al ironiei ce recunoaște faptul că nu suntem la cârma vieților noastre și că vom ajunge în rolul de bufon de curte dacă încercăm să controlăm totul.
Michael Jastram
Ce se întâmplă, întreabă Jastram, „când trecem prin poartă și ne avântăm în necunoscut? Această problemă se află în centrul oricărei povești eroice și fiecare dintre noi se confruntă cu ea în procesul adesea dureros al devenirii”.
Mens sana in corpore sano: către o viață de calitate
În ultimii ani se observă în educația occidentală o criză adâncă a domeniilor umaniste, atât în universități, cât și în spațiul public, numeroasele apeluri și proteste care deplâng închiderea unor departamente de filosofie sau de studii clasice fiind simptomul sigur al faptului că birocrații din universități nu mai dețin instrumente pentru salvarea umanioarelor într-un sistem universitar axat pe cultivarea științelor pozitive și cercetarea cantitativă. Această criză ilustrează, de fapt, o lipsă adâncă de educație umanistă a întregii societăți: trăim într-o lume în care gândirea activă, cititul, stilul, libertatea nu mai au un sens practic.
Credința și cultura: sunt ele compatibile?
Relația dintre creștinism și cultură a fost intens dezbătută încă de la apariția creștinismului. Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, dar în același timp a făcut parte din cultura și civilizația iudaică. Apostolul Pavel și primii teologi creștini au intrat în mod inevitabil în contact cu cultura greacă în misiunile lor de propovăduire a Evangheliei. De-a lungul timpului, teologii, filosofii și creștinii de rând s-au confruntat cu această întrebare privitoare la relația dintre creștinism și cultură, iar răspunsurile au fost și sunt dintre cele mai surprinzătoare. Chiar și astăzi, mulți creștini găsesc dificil de împăcat credința în Dumnezeu și cultura; viața religioasă și viața intelectuală. Tocmai din acest motiv ne-am gândit, prilejuiți fiind de apropierea Sărbătorilor Pascale, să discutăm despre un subiect atât de important pentru civilizația occidentală.