Problematica supremației legii a constituit, de-a lungul timpului, o preocupare constantă a doctrinei, dar și a practicii judiciare, pentru că reprezentarea modului în care funcționează acest pilon de bază al statului de drept determină traiectoria întregului sistem statal, fixând parametrii în care se desfășoară activitatea indivizilor.
Adesea, felul în care ne referim astăzi la conceptul de „iubire” – înțeleasă ca iubire erotică – poate fi destul de confuz. Pentru unii dintre noi, „iubirea erotică” nu este nimic altceva decât plăcerea sexuală. Pentru alții, „iubirea erotică” reprezintă ceva mai mult de atât, ceva cu implicații foarte profunde din punct de vedere personal și inter-personal.
Scrutând puțin definiția domeniului filosofic, observăm că politica atinge tangențial problema condiției umane, problema structurii și înțelegerii unei condiții specific umane.
Panica morală sau, de altfel, orice fel de panică se bazează pe frică. Adesea, această frică este o consecință a dezinformării, ceea ce duce la o întrebare fundamentală: „Cum discernem adevărul?”.
Mary Midgley, prietena mai puțin cunoscută a lui Elizabeth Anscombe, Philippa Foot și Iris Murdoch, a fost o gânditoare în mod deliberat multidisciplinară. Era convinsă că filozofii morali trebuie să stabilească legături între mai multe domenii ale cunoașterii, dacă vor să înțeleagă în mod adecvat tot ceea ce ține de viața, motivația, reușita și eșecul umane.
Îmi propun în actualul eseu să resemnific un concept filosofic îndelung frecventat și totodată vulnerabil la clișee interpretative. În acest sens, îmi voi structura eseul în trei secțiuni distincte, abordând într-o manieră evolutiv-dialectică subiectul propus analizei și plasându-l într-o corelație aparent surprinzătoare cu aspecte specifice actualității: tehnologiile informaționale, efectele rezultate din izolarea sau deficitarea socială a omului contemporan, nu în ultimul rând, voi contura câteva dintre virtuțile și limitele sociabilității online.
„Avem nevoie de critici?” se întreabă mulți oameni, dintre care nu puțini, victime ale vreunui fel de critică. Cu siguranță, dacă cei ce cad victime ale biciului ar putea vorbi, răspunsul ar fi nu. Chiar și cineva care în mod cert știe mai bine, Samuel Beckett, își îngăduie distracția de a face ca insulta supremă proferată între vagabonzii săi certăreți să fie „Crritică”, cu dublu R, pentru a o face mai explozivă. Dar dramaturgii, regizorii și actorii de prestigiu ar răspunde negreșit că da.
Notă: Acest eseu este scris de Cosmin Țugui, care a obținut premiul I în cadrul concursului de eseuri filozofice pentru liceeni, „Din lumea Sofiei”. „Deosebirea dintre o democraţie şi o despoţie constă în aceea că într-o democraţie se poate scăpa de guvern fără vărsare de sânge, pe când într-o […]
Ne face mare plăcere să anunțăm câștigătorii concursului de eseuri filozofice pentru liceeni, „Din lumea Sofiei”, pe care l-am organizat în acest an alături de Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, a Universității de Vest din Timișoara.
Sainte-Beuve se dovedește a fi pozitivistul în această poveste. Pentru el, studiul unei opere literare începe cu cercetarea atentă a corespondenței autorului sau cu o discuție cu apropiații acestuia. Înțelegerea dimensiunii sociale și umane a autorului este, pentru Sainte-Beuve, cheia pentru descifrarea celor mai ascunse metafore din opera autorului.