Deși ar putea părea un detaliu minor, ușor de trecut cu vederea, cele două litere unic-românești pot fi considerate și ele parte a identității naționale, iar folosirea consecventă a lor (ca și scrierea îngrijită în general) este un semn al conștiinciozității, al respectului față de cultură și al participării la ea.
Globalizarea e o realitate aducătoare de certe beneficii. Lumea a băgat de seamă că, de invoci specificul național sau nu, urmările sunt aceleași: consumerism (precumpănitor mărfuri de import, alimente, îmbrăcăminte, fie și la mâna a doua, televiziune), burse la școlile din afară, locuri de muncă în străinătate. Evident, bunul simț temperează mult aceste stări umorale generale, dar impresia mea rămâne că despre națiune, patriotism trebuie să ne referim doar la trecut.
Ideea naţională și proiectul politic rezultat este competitorul direct al marilor idei imperiale europene. Este semnificativ de relevat că dintre toate ideile naţionale sud-est europene, ideea naţională română are o componentă politică foarte clară și elegantă, şi anume că ideea română sau romană, adică romanitatea românilor, trece dincolo de etnicitate și este afirmaţia unui statut politic, acela de cetăţean roman, cetăţean al Imperiului Roman, de om liber și apărat de privilegiile cetățeniei.
Dată fiind scara de timp mare a evoluției resurselor culturale cum sunt presupozițiile ontologice, conceptualizarea istoriei, constituțiile etc., nu mă aștept ca ideea națională să dispară prea curând. Este exclus ca o simplă critică rațională individuală a ideii să ducă la o accelerare a dispariției națiunilor, pentru că ceea ce contează sunt efectele psihologice agregate și cele sociale macro, la scara populației unor întregi state, și consecințele acestor efecte asupra performanței relative a statelor într-un anumit context geopolitic.
Nu este un fapt puțin cunoscut că mulți autori canonici au murit în condiții de sărăcie inimaginabile. De la autorul lui Moby Dick, la macabrul E.A. Poe și dandy-ul Oscar Wilde – grei ai literaturii universale care și-au trăit ultimii ani în deplina ignoranță a societății – ne putem întreba în completă legitimitate dacă nu cumva sărăcia este o condiție a scriitorului de valoare.
„România de totdeauna” înscrie în tiparul „volumelor de convorbiri” o conversație pe care doi istorici o poartă cu multă naturalețe. Dialogul este animat de o căutare ferventă a valorilor și modelelor, schițând astfel portretele unor personalități din elita României – conducători, intelectuali, diplomați, artiști.
Ceea ce cred, însă, că îi lipsește culturii românești este o formă de omogenitate sau o nouă formă de omogenitate, prin care să se poată actualiza și afirma specificul românesc în marea cultură universală – să o îmbogățească și, astfel, să se îmbogățească. Dar acest lucru nu este posibil fără o nouă înțelegere a ideii de națiune și a identității naționale.
Un leitmotiv în societatea noastră actuală privește indiferența, neimplicarea și preocupările facile ale mai tuturor tinerilor. Cu felul nostru cârcotaș, ne grăbim să aruncăm anatema pe toți cei care ne ies în cale, vinovați de-a valma, pentru hibele lumii în care trăim. La o privire mai atentă vedem că din […]
Chiar dacă pare lipsită de reguli, arta timpului nostru are propriile criterii de selecție și propria identitate. Cum ar trebui să ne raportăm la arta contemporană? Ce aduce și ce se pierde? Cum ne afectează și care sunt sensurile și non-sensurile acesteia?
Discuția despre artă și bani ține întru totul de sfera modernității. Numai în urma pronunțării de către doctrina marxistă a relației dintre clasa dominantă și monopolul mijloacelor de producție a fost făcută posibilă o teorie despre artă care să depășească standardele pur estetice. Iar acum nu mai există nicio urmă […]