Scopul acestei dezbateri nu ar trebui să fie știrbirea tradiției de substanță, și cu atât mai puțin desființarea ei, ci găsirea unor moduri de înțelegere care să o facă inteligibilă celor care reneagă cu totul religia organizată din dorința de a evita subscrierea într-o tradiție coruptibilă sau anacronică.
Pentru România nu văd altceva decât posibilitatea unor eforturi personale și private împotriva curentului. Nu e puțin lucru să fii și la periferia lumii civilizate, am fi putut fi în afara ei complet.
În această lună, redacția Syntopic vă propune o discuție despre problema metodei. Îi mulțumim domnului Teodor Baconschi pentru răspunsurile sale interesante și complexe, care analizează minuțios problematicile propuse, invitându-ne să ne punem și mai multe întrebări în legătură cu această temă relevantă. 1. Metoda științifică este utilizată pretutindeni în […]
De mai bine de un an muncesc la lucrarea mea de doctorat, ceea ce mi-a permis să pătrund în dedesubturile cercetării științifice în domeniul matematicii pure. În acest timp, am fost întrebat de multe ori despre utilitatea socială a muncii mele sau, mai pragmatic vorbind, de ce sunt plătit pentru niște activități care nu generează un bun sau serviciu imediat util societății. Dar, mai ales, de ce statul este cel ar trebui și care chiar finanțează cercetarea fundamentală.
În acest episod am avut onoarea de a-i avea alături de noi pe doamna Ana-Maria Goilav, arhitect și conferențiar universitar la Facultatea de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și pe domnul Petre Guran, istoric bizantinolog, cercetător în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.
Vom prezenta însă pe parcursul acestui text exemple de sisteme complexe care, printr-o tratare matematică adecvată, ajung să aibă descrieri simple, adică nici măcar complicate. Bineînțeles, este posibilă și o descriere simplă a unor sisteme complicate. Problema este una de metodă, în sensul în care diferite tehnici matematice, cărora le putem găsi tot felul de semnificații, pot fi folosite în funcție de forma concretă a sistemului în discuție.
Faptul că politologii sau istoricii îmbrățișează, de multe ori fără să știe, o perspectivă anti-fundaționalistă nu înseamnă, firește, că problemele ontologice dispar sau, cel puțin, că sunt mai puțin constrângătoare. Drumul ar trebui să fie următorul: dinspre ontologie spre politică, trecând prin epistemologie și filozofia limbajului.
Discuțiile despre variabile culturale, istorie, tradiție sau „esențe” sunt utile, dar până într-un punct. Faptele nu au fost niciodată mai importante decât oamenii care le-au produs. Problema identității, așa cum o înțeleg, nu se referă la naționalitate, la stat sau la variabile culturale, la metafizici sau ideologii, nu în mod exclusiv cel puțin, ci la o tradiție intelectuală.
Pe vremuri, picturile erau bunuri de lux, așadar nu este surprinzător că majoritatea tablourilor prezintă scene în care se poate regăsi doar 10 sau 20% din populație. În general, tablourile în care este redat modul în care toți cetățenii își duceau traiul sunt rare. Iar, printre acestea, majoritatea înfățișează scene negustorești, precum cele cu nave care aduc pește în docuri, mărfuri comercializate, piețe de pește și cămările în care se depozitau alimentele, fiind, totodată, și motivele cele mai des întâlnite în picturi.
Națiunea este o realitate istorică, este ceea ce statul modern inventează ca liant al comunității în momentul în care se naște statul națiune ca răspuns la războaiele religioase. Națiunea este un produs al politicilor publice ale unui stat combinate cu discursul identitar pe care acel stat îl promovează, menit să legitimeze puterea suverană pe un teritoriu dat.