iulie 2024

Cea mai mare pană informatică din istorie. Câteva concluzii

Trebuie să trăim pregătiți, împăcați în permanență cu gândul că o pană informatică sau un incident electronic sunt întotdeauna posibilități reale și care trebuie să fie gestionabile de aproape oricine, cel puțin în spațiul său personal. Necesitatea acestei „vigilențe tehnologice” nu ține de o formă de paranoia, după cum tocmai ne-a fost demonstrat.

Iar Caron tulbură apa și ne așteaptă cuminte

Nu se poate scrie despre moarte fără a cădea în nenumărate locuri comune. Un interes obsesiv al umanității a fost dintotdeauna însăși limita impusă de natură și care, exceptându-i pe nebunii patologici sau întru Hristos, a stârnit măcar o dată groaza în sufletul individului păcălit de mirajul existenței. O condiție însăși a umanului.