Când am ales numele „Syntopic” pentru această platformă publicistică, am avut în minte două dintre semnificațiile acestui termen. Împreună, cele două exprimă, într-o manieră sintetică, esența acestui proiect – sau, cel puțin, ceea ce ne-am dori să fie esența acestui proiect.

Din punct de vedere etimologic, „syntopic” e compus din particula „syn”, care înseamnă „împreună”, și „topos”, ale cărui multiple sensuri au generat dezbateri printre specialiști, dar pe care noi ne vom limita să îl folosim aici cu înțelesul de „argument”. „Syn” și „topos”, doi termeni cu rădăcini grecești, atunci când sunt aduși împreună pentru a compune „syntopic” – desigur, printr-o ușoară forțare lingvistică despre care știm că filologii clasici nu vor fi pe deplin mulțumiți –, vor semnifica așadar „argumente împreună”.

Înțelesul etimologic trimite la unul dintre principalii piloni ai proiectului nostru, și anume pluralismul punctelor de vedere și argumentelor. Suntem conștienți că trăim într-o lume complexă, în care opinii, argumente și puncte de vedere diferite, și de multe ori contradictorii, se ciocnesc. Dacă acest pluralism face parte din condiția noastră umană, mai exact dacă însuși faptul că suntem ființe posesoare de inteligență ne împinge la divergențe de ordin interpretativ, atunci dezbaterea rațională devine o condiție necesară pentru ca adevărul sau justețea unei afirmații să poată fi demonstrate. Pluralismul astfel înțeles, departe de a se confunda cu relativismul, acceptă divergența argumentelor și punctelor de vedere, însă totodată consideră că adevărul poate fi, în principiu, descoperit.

A doua semnificație a numelui „Syntopic” își are originea într-o carte scrisă în anii ’40 de doi profesori americani, Mortimer J. Adler și Charles Van Doren, “How to Read a Book” („Cum să citești o carte”). Cartea lor, care s-a vrut a fi un ghid de lectură pentru publicul instruit, distinge patru niveluri ale lecturii, de la nivelul cel mai de bază al lecturii informative, până la ultimul nivel al lecturii „syntopice”. Lectura syntopică, conform celor doi autori, este nivelul lecturii comparative, nivelul de la care cititorul preia frâiele, interesele și căutările lui devenind principale în raport cu textul citit. Textul, cu alte cuvinte, se transformă într-un mediu care te poartă către probleme, dar care nu se confundă cu ele. Cărțile, la acest nivel al lecturii syntopice, sunt mijloace sau căi de acces, dar nu scopuri în sine. Textele sau cărțile sunt un fel de trambuline, care îl aruncă pe cititor dincolo de cuvinte și informații; îl catapultează în esența problemelor, pe care acum le înfruntă cu mintea lui.

Semnificația pe care profesorii Mortimer Adler și Charles Van Doren o conferă cuvântului „syntopic” trimite, de asemenea, la un alt pilon al proiectului nostru, legat în bună măsură de primul. Textele noastre, departe de a fi un scop în sine, sunt mijloace către ceva dincolo de ele. Mai precis, textele noastre, care de multe ori vor trata aceleași subiecte din perspective diferite și vor ajunge, poate, la concluzii diferite, vor fi exerciții într-un plan mai larg în care întâlnirea cu problemele în cauză va fi cea care primează. Dacă textele care vor apărea pe Syntopic nu vor reprezenta poziția ultimă și definitivă în nicio problemă, atunci ce vor fi ele? Vor fi, în primul și în primul rând, încercări în demersul cunoașterii. Vor fi căutări, de multe ori similare, care vor evita însă poziția trufașă și naivă conform căreia o persoană deține întreg adevărul.

Lăsând la o parte semnficațiile termenului, ar trebui să spunem că proiectul Syntopic își propune și alte obiective, în afara celor schițate mai sus.

În primul rând, să introducă în spațiul românesc teme, idei și argumente care până acum nu au pătruns în dezbaterea publică. Mai mult, într-un spațiu public „literaturocentric”, așa cum regretatul profesor Mihail Radu Solcan îl numea, Syntopic își propune să aducă o atitudine și un mod de a dezbate în care accentul să cadă pe argument, nu pe elocință, pe logică, nu pe erudiție, pe gândire, nu pe statutul intelectual sau academic al interlocutorului. Prin „literaturocentric”, profesorul Solcan înțelegea un fel de a scrie în care stilul ascunde sărăcia ideatică și argumentativă. Desigur, literatura nu înseamnă stil golit de conținut, ci, dimpotrivă, un mod specific de a vorbi despre realitatea umană complexă. Însă stilul „literaturocentric” nu este literatură, nici măcar literatură de mâna a doua, conform profesorului Solcan, ci penurie de idei și argumente.

În al doilea rând, Syntopic își dorește să contribuie la promovarea performanței intelectuale prin crearea unui cadru organizațional care să încurajeze lectura sistematică și dezbaterea de idei. Într-o lume în care mintea noastră devine tot mai disipată, iar lectura tot mai fragmentară, o comunitate de oameni care citesc și discută împreună, o comunitate care funcționează ca model pentru fiecare din membrii ei, devine o condiție necesară în procesul anevoios al formării intelectuale. Totodată, înșăși înțelegerea lecturilor rămâne incompletă în absența unei comunități în interiorul căreia să poți dezbate ideile pe care le-ai citit sau argumentele la care te-ai gândit.

Nu în ultimul rând, Syntopic este un proiect publicistic în limba română și orientat către cultura română. Temele și argumentele care vor fi dezbătute pe platforma Syntopic vor fi discutate și disecate acolo pentru că direct sau indirect ele sunt relevante și oportune pentru spațiul public românesc și cultura românească.

Libertatea cuvântului constituie astfel pilonul de bază și condiția logic necesară a proiectului Syntopic. În absența libertății, dezbaterea nu este posibilă, iar în situația în care dezbaterea nu este posibilă, căutarea adevărului devine imposibilă. Numai într-un spațiu liber și civilizat, în care respectul pentru celălalt și respectul pentru adevăr sunt valori supreme, progresul în cunoaștere și ameliorarea vieții umane pot avea loc.