Una dintre dezbaterile curente din spațiul public aduce în lumină un fenomen complex, sensibil și cu consecințe mai mult sau mai puțin cunoscute de publicul larg: fenomenul dispariției figurii paterne din viața tot mai multor copii.
Pentru aceste motive, testamentul poate fi considerat un ultim instrument al memoriei unei persoane; el întregește portretul testatorului și scoate la lumină adevăruri care poate până atunci au fost ascunse. Nu în ultimul rând, deși are un caracter profund personal, testamentul adesea vorbește mult cu și despre alte persoane, având un impact considerabil asupra vieților lor: poate fi o binecuvântare în aceeași măsură în care poate fi un blestem.
Puterea sexului este evidentă în modul în care ramificațiile sale se extind dincolo de cei doi oameni care îl fac. Acest lucru nu este mai puțin adevărat pentru sexul plătit: pe măsură ce industria muncii sexuale crește și se mută în mediul online, aceasta încurajează o viziune tranzacțională a relațiilor în cultura mainstream.
Dintre toate mecanismele de apărare ale omului, probabil cel mai spectaculos este cel al uitării, pentru că reușește să dilueze proporțiile evenimentelor și să le reducă ecourile, până în pragul tăcerii, în speranța că viitorul va fi croit pe un calapod mai bun sau mai frumos. Uitarea e o armă […]
Fiind o instituție care urmărește performanța și care se preocupă de construirea, în egală măsură, a unor idei, dar și a unor destine, universitatea trebuie să fie calibrată de un spectru de valori care să îi ghideze activitatea, are nevoie de repere de moralitate pentru ca performanța ei să nu fie doar o iluzie cantitativă și deloc calitativă.
În încercarea de a înțelege modul în care se configurează tehnologia în raport cu existența omului, filozoful francez Jacques Ellul reușește să surprindă și să anticipeze, cu luciditate, câteva dintre coordonatele definitorii ale tehnologiei și ale lumii tehnicizate. Prin demersul său, urmărește să atragă atenția asupra diferențelor dintre tehnica tradițională și tehnica generalizată a lumii noastre, analizând modul în care cea din urmă acaparează, prin logica sa, fiecare segment al vieții omului.
Problematica supremației legii a constituit, de-a lungul timpului, o preocupare constantă a doctrinei, dar și a practicii judiciare, pentru că reprezentarea modului în care funcționează acest pilon de bază al statului de drept determină traiectoria întregului sistem statal, fixând parametrii în care se desfășoară activitatea indivizilor.
Metaverse reușește să traducă în octeți cea mai imorală formă de nihilism. Nu va reuși să contruiască o comunitate reală, care să facă parte dintr-o continuitate a generațiilor, capabilă să lase în urmă palate municipale și clădiri ale guvernului orașului, catedrale, locuri și simboluri ale apartenenței reale, ale efortului colectiv concret pentru căutarea Identității și Tradiției.
Având în vedere riscurile reproducerii umane asistate și ale tehnologiilor de modificare genetică atât pentru indivizi, cât și pentru societate în general, o abordare neutră a acestor probleme este iresponsabilă din punct de vedere etic. Întrucât aceste tehnologii implică o modificare radicală a modului nostru de a înțelege relațiile dintre părinți și copii și a modului de abordare a noii generații, ar trebui să ne întrebăm ce fel de lume creează aceste tehnologii și dacă această lume este cea pe care ne-o dorim pentru noi și pentru copiii noștri.
Deși ne gândim adesea că schimbările de această magnitudine din societate nu ar putea trece neobservate (și, mai ales, nesancționate), paralizarea libertății de exprimare reprezintă un proces lent, care se instalează treptat și diluează, prin efectele sale, puterea ziditoare a cuvântului și a dialogului, iar în cele din urmă, însăși substanța democratică a statului de drept. Dincolo de rigorile conceptuale, statul de drept reprezintă un deziderat al echilibrului din societate, iar libertatea de exprimare, deși nu reprezintă o garanție suficientă pentru înfăptuirea statului de drept, reprezintă o condiție imperativ necesară pentru conceperea sa.