Există totuși o asemănare între eroi: amândoi suferă, trec prin încercări care îi consumă, ca, în final, să ajungă acasă. Poate pe vremea lui Homer, ținta era să ajungi un erou, ca Odiseu. Însă în zilele noastre, Leopold Bloom și fiecare dintre noi suntem eroi prin faptul că ducem până la capăt fiecare zi. Spre deosebire de ciclopii lui Odiseu, ai noștri sunt nevăzuți (de data aceasta, noi suntem cei orbiți). Ei nu sunt cunoscuți sub numele de Polyphem și frații săi, ci sunt întâlniți ca Epuizare, Dezamăgire și Deznădejde.

Cu toate acestea, cu cât opera în cauză este mai măreață, cu atât aceasta va rezista mai mult transformării într-un fluturaș de reclamă imobiliară. O operă este un edificiu cu personalitate, proiectat de un arhitect care dorește să-ți ofere un loc în care să trăiești, chiar dacă doar pentru puțin timp. Poate că locul acela nu va fi confortabil, poate că nu va fi nici măcar locuibil, dar cel puțin există.

Simfonia a IX-a, „Pentru lumea nouă”, a fost una dintre primele compoziţii de muzică clasică scrisă pe pământ american, iar Dvořák a fost printre primii care a observat problema lipsei fundamentului, a tradiţiei care, în vremurile de acum, îşi arată roadele atrăgătoare, dar acre. Mai mult, el este dovada vie că muzica americană este creată atât din coasta primită de la băştinaşi, cât şi dintr-o „suflare de tradiţie” şi că ambele au fost necesare pentru ca aceasta să prindă viaţă şi să prospere. De aceea, atacul asupra muzicii clasice nu este nimic altceva decât o altă tentativă de negare a bazei istorice, fapt ce nu poate duce decât la apariția unui vid nociv.