Ce-ar fi fost dacă Labiș și-ar fi atins potențialul creator? Cum ar fi arătat literatura română astăzi dacă ar fi sărbătorit a 87-a aniversare a poetului Labiș, încă în viață? Odată ce timpul se depune pe rămășițele vieților trecute, oamenii îl plămădesc în mit.
Dar dincolo de acest lucru, criticile aduse de Scheler sunt legitime dintr-un motiv care devine din ce în ce mai des resimțit în societățile noastre, anume acuta pierdere a sensului ce vine din destrămarea unei ordini sociale și politice solide, în care fundamentele societății sunt puse constant sub semnul întrebării și în care nicio credință nu mai poate fi luată de-a gata. Iar progresul tehnologic și capitalismul constituie, cu siguranță, condițiile necesare pentru apariția acestui punct de criză.
Globalizarea e o realitate aducătoare de certe beneficii. Lumea a băgat de seamă că, de invoci specificul național sau nu, urmările sunt aceleași: consumerism (precumpănitor mărfuri de import, alimente, îmbrăcăminte, fie și la mâna a doua, televiziune), burse la școlile din afară, locuri de muncă în străinătate. Evident, bunul simț temperează mult aceste stări umorale generale, dar impresia mea rămâne că despre națiune, patriotism trebuie să ne referim doar la trecut.
Ideea naţională și proiectul politic rezultat este competitorul direct al marilor idei imperiale europene. Este semnificativ de relevat că dintre toate ideile naţionale sud-est europene, ideea naţională română are o componentă politică foarte clară și elegantă, şi anume că ideea română sau romană, adică romanitatea românilor, trece dincolo de etnicitate și este afirmaţia unui statut politic, acela de cetăţean roman, cetăţean al Imperiului Roman, de om liber și apărat de privilegiile cetățeniei.
Dată fiind scara de timp mare a evoluției resurselor culturale cum sunt presupozițiile ontologice, conceptualizarea istoriei, constituțiile etc., nu mă aștept ca ideea națională să dispară prea curând. Este exclus ca o simplă critică rațională individuală a ideii să ducă la o accelerare a dispariției națiunilor, pentru că ceea ce contează sunt efectele psihologice agregate și cele sociale macro, la scara populației unor întregi state, și consecințele acestor efecte asupra performanței relative a statelor într-un anumit context geopolitic.
Nu este un fapt puțin cunoscut că mulți autori canonici au murit în condiții de sărăcie inimaginabile. De la autorul lui Moby Dick, la macabrul E.A. Poe și dandy-ul Oscar Wilde – grei ai literaturii universale care și-au trăit ultimii ani în deplina ignoranță a societății – ne putem întreba în completă legitimitate dacă nu cumva sărăcia este o condiție a scriitorului de valoare.
„România de totdeauna” înscrie în tiparul „volumelor de convorbiri” o conversație pe care doi istorici o poartă cu multă naturalețe. Dialogul este animat de o căutare ferventă a valorilor și modelelor, schițând astfel portretele unor personalități din elita României – conducători, intelectuali, diplomați, artiști.
Ceea ce cred, însă, că îi lipsește culturii românești este o formă de omogenitate sau o nouă formă de omogenitate, prin care să se poată actualiza și afirma specificul românesc în marea cultură universală – să o îmbogățească și, astfel, să se îmbogățească. Dar acest lucru nu este posibil fără o nouă înțelegere a ideii de națiune și a identității naționale.
Un leitmotiv în societatea noastră actuală privește indiferența, neimplicarea și preocupările facile ale mai tuturor tinerilor. Cu felul nostru cârcotaș, ne grăbim să aruncăm anatema pe toți cei care ne ies în cale, vinovați de-a valma, pentru hibele lumii în care trăim. La o privire mai atentă vedem că din […]
Discuția despre artă și bani ține întru totul de sfera modernității. Numai în urma pronunțării de către doctrina marxistă a relației dintre clasa dominantă și monopolul mijloacelor de producție a fost făcută posibilă o teorie despre artă care să depășească standardele pur estetice. Iar acum nu mai există nicio urmă […]