best-articles

Iluzoria grație a lebedei. Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea

Deși limbajul nu condiționează sau, mai degrabă, nu programează omul să gândească exclusiv într-un anumit fel, totuși limba vorbită influențează într-o oarecare măsură modul în care ne raportăm la lume. Două exemple foarte interesante sunt grăitoare în acest sens: influența pe care o au numele culorilor în diferențierea nuanțelor și modul în care genul cuvintelor ne îndeamnă să facem asocieri specifice în legătură cu caracteristicile obiectului la care fac referință.

Principala problemă a valorilor contemporaneității e că sunt mult prea dependente de limbaj

Din punctul meu de vedere, principala problemă a valorilor contemporaneității e că sunt mult prea dependente de limbaj(e), de constructe mentale, că nu au un punct de sprijin în realitatea vitală și instinctuală, organică și de aceea sunt inconsistente, chiar volatile. Indiferent ce sensuri poate colporta un text, esențialmente el doar codifică adevărul vieții, nu îl conține.

Când totul e corect, nimic nu mai e autentic

Cuvintele tabu, pudorile exacerbate, precauțiile care distrug spontaneitatea relațiilor interumane – toate sunt semnale de alarmă care anunță distrugerea libertății. Trebuie deci să apărăm libertatea prin intermediul dreptului de a spune nu orice, oricând, ci de a nu fi obligați, printr-o plasă de convenții tacit represive, să renunțăm la ideile și sentimentele noastre, așa cum sunt.

Ierarhia vocațiilor

Există o ierarhie a vocațiilor, iar în cadrul acesteia, vocația profesională, adică sensul obișnuit al termenului în zilele noastre, este pe ultimul loc. Ierarhia are ca criteriu necesitatea ontologică și morală, înțeleasă nu ca o normă exterioară, ci ca orientare intrinsecă, supranaturală, a ființei umane.

Ce ne dezleagă astăzi de vocația noastră?

Cred că este o graniță foarte fină între căutarea sinceră a propriei forme de împlinire care este vocația și consumarea tuturor dorințelor. De ce prima s-ar putea transforma într-un pretext pentru cea din urmă? Simplu: fiindcă cea din urmă e mult mai facilă, nu implică costurile pe care le aduce cu sine încercarea onestă de a-ți descoperi chemarea sau costurile pe care le aduce efortul de a-ți păstra angajamentul față de ceea ce bănuiești – împreună cu alții – că ar putea fi vocația ta.

Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului

„Adevăr și demonstrație”, un exemplar din biblioteca românească dedicată dialogului dintre teologie și știință, se remarcă prin domeniul din știință ales de autor, unul ermetic și abstract, anume logica formală […] Experiența autorului de a aborda simultan aceste trei domenii conferă cărții aspectul unei treceri graduale de la știință la teologie, cu ajutorul anumitor concepte filozofice, volumul reprezintând o incursiune în trei domenii complementare ale cunoașterii. Firul călăuzitor este dat de căutarea adevărului, care „transcende demonstrația” și e mai presus de „gândirea discursivă, bazată pe algoritmi”.

Într-o lume secularizată nu mai are rost să ne descoperim vocația

Cred că termenul „vocație” nu are sens într-o lume secularizată; nu are sens în absența unui Dumnezeu care să cheme și în absența unui plan escatologic. Așadar, pare că nici faptul de a ne descoperi vocația nu are rost în afara unei realități creștine. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că nu are sens să ne dăm seama care este cea mai bună profesie sau care sunt pasiunile noastre în materie de hobby-uri, ori că acestea nu ar fi în strânsă legătură cu sensul nostru existențial. Numai că le vom da o altă explicație, ancorată într-un alt sistem de referință, chiar dacă este sau nu de natură metafizică.

Vocația e mai degrabă o înclinație spre a întruchipa un anume arhetip

Vocația se leagă organic de fibra noastră lăuntrică, de ceea ce suntem – nu e o alegere, precum o profesie. Mi se pare oricum destul de facilă ideea că oamenii sunt liberi să își urmeze chemarea sau își dezvolte înzestrările după bunul plac. Cei mai mulți nu au nici carieră, nici o profesie care să îi reprezinte, ci pur și simplu locuri de muncă. Vocația, aș zice, e mai degrabă o înclinație spre a întruchipa un anume arhetip.