Întrucât Rusia își arată puterea în regiune, este vitală construirea infrastructurii de apărare de pe „Flancul de Est” al NATO, infrastructură care este departe de a fi solidă – și asta ar finaliza procesul de integrare a regiunii în Alianță.

Noțiunea de „autodeterminare a popoarelor” s-a manifestat, în Europa, în strânsă legatură cu mișcările naționale. Ideea că „un popor își poate decide singur soarta”, fără a fi fost corelată imediat și cu votul universal, a fost suficient de atractivă pentru a deveni o forță motrice care a ajuns, într-un final, să stabilească arhitectura statelor europene. Astfel, dezintegrarea imperiilor continentale europene la sfârșitul Primului Război Mondial a permis popoarelor din fostele imperii să își creeze propriile state naționale sau să alipească teritoriile pe care le locuiau unor state deja existente. În eseul de față ne vom referi la ucraineni, care, la apusul imperiilor care îi incorporaseră (cel rus și cel austro-ungar), au făcut eforturi de a da identității naționale o întruchipare statală.

Războiul fulger, traducerea românească a termenului german Blitzkrieg, se referă la o manieră de abordare a conflictului militar caracterizată, în cele mai generale linii, prin rapiditate. Manifestările sale istorice evocate de obicei vizează campaniile scurte în urma cărora au fost obținute câștiguri surprinzătoare, precum cele din Polonia sau Franța celui de-al Doilea Război Mondial. Din nefericire, o asemenea imagine este prea simplistă pentru a ne îmbogăți perspectiva asupra războiului ruso-ucrainean cu care suntem contemporani.