Concluzia care rezultă din explorarea pespectivelor de mai sus nu poate fi decât următoarea: realismul și pluralismul epistemologic nu sunt contradictorii. Putem argumenta în favoarea realismului acceptând faptul că demersul de conceptualizare a realității este unul plural.
Nu sunt determinist tehnologic, dar nu am cum să nu remarc, pe urmele paleoantropologilor, că trecerea „de la mână la creier” s-a făcut în concordanță cu noile tehnologii ale acelor vremuri. Cu cât am descoperit sau inventat tehnologii mai bune și am dobândit tehnici noi, cu atât specia a evoluat spre ființele cerebrale de azi, totul culminând cu limbajul însuși, apoi scrierea sa.
Ochiul artificial pe care tehnologia care se naşte acum îl construieşte nu este un ochi inocent. Dimpotrivă, el este ochiul ubicuu al unui complex ce uneşte, simbolic, corporaţii şi state. Acest ochi artificial pe care îl simţim deja în acţiunea sa zilnică este în măsură să ofere actorilor statali şi non-statali datele necesare spre a contura profilul cetăţenilor-utilizatori. Intimitatea dispare în acest spaţiu reglementat de curiozitatea artificială.
Înseamnă oare educația online sfârșitul universităților? Ar putea ea face parte din ideea de universitate dacă este utilizată ținându-se cont de limitele sale și de necesitatea existenței unei comunități fizice suplimentare pentru învățare?
Să luăm în considerare scenariul în care deja am trăi acel viitor strălucitor pe care l-am văzut la un moment dat în filmele science-fiction! Dacă lumea de afară pare un pic monotonă pentru tine pentru că îți este prea familiară, atunci încearcă să te gândești la tine ca fiind parte dintr-un viitor demult imaginat – minunează-te cât de inimaginabile ar fi toate lucrurile din jurul tău, dacă le-ai arăta unui strămoș distant (sau poate nu chiar așa de distant), înainte ca oamenii să fi urcat pe panta cea abruptă a secolului al XX-lea.
Avansul inteligenței artificiale pe parcursul ultimilor ani ne pune în fața unor întrebări semnificative despre capacitatea omenirii de a controla, pe termen lung, dezvoltarea acestui domeniu, precum și despre conservarea autonomiei umanului în fața progresului tehnologic. Făcând abstracție de scenariul în care se renunță în totalitate la dezvoltarea inteligenței artificiale, progresul natural – mai lent sau mai rapid – va afirma superioritatea computerelor asupra oamenilor în diferite domenii.
Inteligența artificială ne schimbă și ne va schimba viețile. Din punct de vedere social, putem observa dependența noastră crescândă față de aceste sisteme inteligente. Unele cercetări vorbesc despre modul în care simpla căutare pe Google ne modifică structura neuronala a creierului, acum nemaitrebuind să reținem informațiile ca atare, ci doar să știm unde și cum să le căutăm.
Despre inteligența artificială circulă diverse opinii din ce în ce mai „inovatoare” în materie de teoria conspirației, prevăzând scenarii apocaliptice bazate pe anumite mașinării care, beneficiind de o inteligență proprie, scapă de sub controlul uman și instaurează o nouă ierarhie la nivel mondial. Scopul acestui articol este de a prezenta, într-o manieră pe alocuri simplificată de dragul cursivității, câteva noțiuni de bază despre rețele neurale, despre cum pot acestea „învăța” și care este natura acestei învățări.
Cu ocazia celor două săptămâni dedicate temei inteligenței artificiale, redacția noastră a încercat să afle opinia unor personalități legate de modul în care apariția noilor tehnologii va modifica raportarea noastră la lume și chiar la însăși conceptul de „umanitate”. Domnii Paul Dragoș Aligică și Teodor Baconschi au acceptat provocarea de a răspunde întrebărilor noastre, lucru pentru care le mulțumim foarte mult!
Adesea ni se pare că, pe măsură ce ne adaptăm la noile tehnologii, ne este din ce în ce mai greu să memorăm informații. Însă adevărul este și mai înspăimântător.