Dincolo de problema validității tezei lui Weber din punct de vedere istoric, teologic sau sociologic, ceea ce consider remarcabil este importanța fundamentală pe care poate să o aibă o credință puternică religioasă sau metafizică în formarea unei culturi și a unei civilizații.
Punctul culminant și, de altfel, cel mai captivant al lucrării sale, îl constituie maniera extraordinar de accesibilă, atractivă și umană în care reușește să explice, preț de câteva capitole, o parte dintre cele mai tehnice, și uneori chiar anoste, elemente de gândire politică și economică modernă (dificultate și ariditate care, crede el, reprezintă un alt motiv pentru care oamenii nu ajung să depășească înțelegerea de suprafață a capitalismului democratic).
Un individ nu va putea să se gestioneze cât mai bine dacă nu va ține cont de valorile pe care le are. „Care sunt valorile mele?” și „Ce ar trebui să fac în momentul în care apare un conflict între valorile și competențele pe care le am?”. A-ți pune astfel de întrebări presupune seriozitate și sinceritate cu privire la modul în care te gestionezi ca individ care exercită o profesie, dar care nu se rezumă la acest lucru.
Poate nu e greșit să zic că un cercetător în etnologie trebuie să aibă două culturi: una pe care și-a însușit-o prin școală și alta pe care și-o însușește prin relațiile cu oamenii de la țară și prin lectura unor colecții de folclor. El trebuie să vadă frumusețea culturii orale, care nu e cu nimic mai prejos de cea a școlii. Sunt două culturi care se contrazic, dar se și întâlnesc, adică au și elemente comune.
Ca urmare a valențelor sale universaliste, creștinismul nu presupune excizarea ca a unei tumori a (tot) ce a existat înaintea lui, ci integrarea organică a elementelor necesare spre a se putea plia trăsăturilor unui grup etnic sau cultural. În cazul țărilor slave, avem exemplul asimilării riturilor păgâne, propagate și conservate pe cale orală, a sărbătorilor cu ocazia solstițiului și echinocțiului, de către Crăciun și Paști; la nivel de expresie artistică, vedem utilizarea stilului de pictură japonez Ukiyo-e în ilustrarea icoanei Sfântului Gheorghe care îl înfrânge pe balaur, iar canonul, cu excepția folosirii stilului bizantin, este cu desăvârșire respectat.
Într-un ton tăios și destul de acuzator, Voegelin îi reproșează lui Luther că a distrus „echilibrul existenței umane” și „nucleul culturii spirituale creștine”, deschizând astfel drumul unei interpretări politice eronate nu numai a istoriei, dar a realității ca atare. Scopul lui Voegelin nu este să chestioneze teologia lui Luther, ci implicațiile politice și existențiale care decurg din ea: deresponsabilizarea omului față de semenii săi și devalorizarea spiritualului în favoarea materialului.
Deci, educația și profesia. Fără transcendență ești un animal. Ești un câine care a murit și a fost îngropat lângă gard, cum am îngropat noi câinele nostru. Și cu asta s-a terminat. Noi nu putem trăi așa: știm că sufletul e nemuritor, deși nu ne-a fost dat să înțelegem. Isus ne-a spus, deși s-a știut și dinaintea lui. Aceste lucruri trebuie cultivate, nu lăsate în voie. Valorile sufletești îți conferă verticalitatea, la fel și munca.
Deși experiența spiritualității în detenție se articulează diferit la cei trei autori, constantă și omniprezentă este privirea întotdeauna lucidă – chiar critică – asupra propriei legături cu Dumnezeu și felul ei de manifestare. Deși o călătorie punctată de deznădejde, ea sfîrșește prin inevitabila regăsire.
Am vrut să vedem dacă invitații noștri consideră că există o legătură între pluralismul religios, toleranța politică și Reformă, dacă sunt de acord cu teza weberiană conform căreia apartența religioasă influențează în mod direct sistemul economic și, nu în ultimul rând, dacă cred că protestantismul a dus la nihilismul și relativismul contemporan. Rezultatul este, credem noi, deosebit de interesant și intrigant, căci dă naștere unor probleme și întrebări demne de reflecție. Le mulțumim invitaților noștri pentru că au acceptat invitația de a răspunde acestor întrebări!
Ceea ce trăim astăzi – condensat în trei generații – nu are echivalent decât în revoluția industrială care a făcut trecerea de la societățile tradiționale agricole la cele industriale urbanizate moderne, și în revoluția neolitică, adică transformarea care, dincolo de trecerea la civilizațiile complexe agrare, a creat și premisele revoluției informaționale, prin inventarea și instituționalizarea birocratic-admininstrativă a scrierii ca formă de comunicare și control social.