Însă nu este vorba doar despre a utiliza literatura ca mijloc de combatere politică. Estetica limbajului depășește de multe ori contingențele socio-politice și răspunde nevoii proprii omului de tratare simbolică a realității prin narațiune sau discurs poetic.
Propaganda ostilă familiei ce proclamă emanciparea copilului ignoră faptul ontologic că familia nu este carcera libertății ci incubatorul ontologic al libertății. Familia nu limitează ci întemeiază libertatea. Procesul individuării și al maturizării libertății este travaliul trenant al negativului – libertatea nu se obține ca dintr-un foc de pistol. Așa cum mama gestează copilul, familia gestează adultul.
După parcurgerea statisticilor abundente și a comentariilor destul de ample care constituie această lucrare, pare că revelația principală a cărții este pe cât de frapantă, pe atât de banală: bărbații și femeile au, în general, viziuni și așteptări radical diferite despre dimensiunea sexual-romantică a vieții. Și de aici – întrebarea, la fel de banală: Chiar este cu adevărat nevoie să citim o astfel de carte pentru a ajunge la această concluzie?
Trebuie să reamintim că Europa este un concept filosofic care se raportează la tipul de civilizație occidental așa cum a fost acesta realizat pentru prima oară de Grecia în secolul V î.Hr. și naturalizat apoi de un număr de țări din nordul Mării Mediterane.
Puterea sexului este evidentă în modul în care ramificațiile sale se extind dincolo de cei doi oameni care îl fac. Acest lucru nu este mai puțin adevărat pentru sexul plătit: pe măsură ce industria muncii sexuale crește și se mută în mediul online, aceasta încurajează o viziune tranzacțională a relațiilor în cultura mainstream.
Poate am o viziune medievală asupra iubirii, total în dezacord cu seninătatea cinică cu care privește problema o bună majoritate a generației mele. Dar n-aș vrea nici să cârtesc ca o babă miniaturală cum îmi închipui că era mai bine pe vremea lui Pazvante, când n-aveam antibiotice sau fermoare.
Între 8 iunie 10 august, The H Gallery din București găzduiește expoziția intitulată „Teoria recapitulării”, aparținând artistului Ștefan Ungureanu. Titlul trimite la legea formulată de biologul german Ernst Haeckel, care, în anii 1860, a formulat o teorie a evoluție conform căreia stadiile de dezvoltare ale unui embrion sunt o reluare cronologică a formelor evolutive inferioare ale speciei respective. Rezumată prin sintagma „ontogeneza recapitulează filogeneza”, ipoteza lui Haeckel a fost discreditată de studiile empirice de la începutul secolului XX, ceea ce nu împiedică, însă, așa cum vedem în expoziția de față, transfigurarea temei printr-o simbolistică artistică.
Atmosfera în care filozofia încearcă să supraviețuiască astăzi este întru totul irespirabilă. În spatele atacurilor de tot felul la care este supusă, utilitariste și pragmatice, politice și economice, instituționale și academice, stă de fapt o sursă unică: ideologizarea. Ceea ce face ideologia să fie atât de periculoasă este că posesia ideologică de care vorbea Dostoievski nu ține cont de nicio „tabără”.
Există o relație clară și bilaterală între natură și teoriile științifice, mediată de intuiție. Fără a elucida propriu-zis ce este intuiția, ne putem da seama cât de mare nevoie avem de ea. Apoi, date fiind aceste relații, avem o motivație clară pentru care nu Universul ascultă de legile științifice (cum adesea se spune), ci omul face – în cadrul științei și prin intuiție – tot posibilul pentru a înțelege Universul.
Pentru cititorul secolului XXI, cartea lui Brown dezvăluie mecanismele subtile ale schimbării unui ethos comunitar într-un moment de răscruce istorică, în care modificarea unei singure variabile din structura societății Imperiale – cea religioasă – duce la adoptarea decisivă a unei paradigme noi de conceptualizare a ordinii socio-politice