Într-adevăr, odată cu avântul actual al tehnologiei ce conferă oamenilor și instituțiilor o putere tot mai mare la un cost tot mai mic, noile instrumente informatice foarte puternice și foarte complexe devin, prin operarea lor, manifestări concrete nu doar ale valorilor ale celor care le operează, ci și ale valorilor celor care le-au dezvoltat – iar acestea din urmă ar putea să nu fie întotdeauna evidente.
Dialectica iluminismului culminează în bezna teoretică a Esenței negative sub dubla formă a zeului inert (deism) și a materiei inerte (ateism): reprezentări fără concept ce obturează natura adevărată a Absolutului.
Acum, într-un moment de cumpănă în Europa, măreția și declinul se întrepătrund într-o fuziune al cărui rezultat rămâne încă necunoscut. Metamorfoza are loc sub ochii noștri: vechea Europă va lua o nouă formă, dar pentru asta este nevoie să se elibereze de vechile obiceiuri, punând capăt suferinței mortului.
Cred că Europa de Est poate contribui la modificarea felului cum e tratat capitalul spiritual de orice fel, actualmente complet neglijat la scara UE. Prin capital spiritual putem defini acele valori care sunt tratate ca intrinseci de către grupuri umane și care nu sunt negociabile.
După majoritatea exegeților săi, apologia pariului era adresată unui public anume: gentlemenilor libertini, pasionați de jocuri de noroc, pe care autorul panseurilor îi întâlnea frecvent la reședința prietenului său, ducele de Roannez. Așadar, făcând acest fel de concesie, Pascal nu își imagina că se adresează publicului uzual al epocii sale, în general alcătuit din credincioși, ci unei categorii aparte compusă mai ales din sceptici și atei.
Occidentul în ansamblu trece printr-o criză civilizațională gravă, care îi subminează capacitatea de a gestiona cu succes turbulențele geopolitice pe care le traversăm. Obsesiile climatice au un grav impact economic, în timp ce atacul la baionetă împotriva tradițiilor culturale și societale, susținut în spațiul academic, mass media, cercurile intelectuale și artistice din Occident, și tot mai mult la nivelul corporațiilor, distruge sistematic ancorele identitare ale civilizației occidentale.
Ordine, creație, cunoaștere, blândețe, iertare și înțelegere: atunci când ne gândim la opusele lor, este dificil să nu recunoaștem că Clark atinsese un punct important aici. El a înțeles că civilizația este într-o mai mică măsură despre succesul economic și politic, oricât de importante ar fi acestea. La baza ei stau, în fond, credințele și atitudinile corecte.
Întrebările firești pe care ni le punem despre cum s-a ajuns la actuala Uniune Europeană se încadrează în teritoriul filosofiei istoriei, pe care îl îmbogățesc cu un caz momentan unic. Din răspunsurile schematice pe care le putem oferi trebuie să tragem concluzia, cred eu, că Europa unită de astăzi moștenește o doză semnificativă de arbitrar istoric, pe care l-aș privi deopotrivă ca oportunitate, precum și ca risc.
Teza pe care o susțin, așa cum va reieși și din paragrafele următoare, este aceea că Europa politică – politicile adoptate de Uniunea Europeană și de multe dintre statele naționale europene – a trădat Europa culturală – acea idee normativă potrivit căreia individul sau persoana umană este intrinsec valoroasă și ireductibilă la vreun scop politic, social sau economic și, prin urmare, individul sau persoana umană este decidentul politic ultim.
Anul trecut am început să studiez dreptul în paralel cu filologia clasică. La început, a fost dificil să urmăresc diversitatea temelor abordate la cele două facultăți, deoarece, pe când la drept este dezirabilă dezvoltarea unei gândiri juridice și al unui comportament dezinhibat, la filologie clasică se cere asumarea unei gândiri analitice și se optează mai degrabă pentru așezare, atât din punct de vedere mental, cât și sufletesc.