În pasajul din Corinteni, accentul cade şi pe coroana câştigătorului şi nu se poate să nu remarcăm faptul că, la momentul încoronării, cununa de ţelină oferită la festivalul istmic era deja vestejită. Pavel face o comparaţie între cununa victoriei creştinului şi cununa victoriei sportivului. Fiindcă creştinul are o cunună nepieritoare înaintea sa, acesta trebuie să fie motivat la strădanie şi efort, întrucât gloria răsplătirii cereşti este cu totul superioară celei pământeşti.

Claritatea în discurs este – sau ar trebui să fie – o virtute. Bunăoară, o virtute epistemică. Îndrăznesc însă să spun că este o virtute morală în cel mai propriu sens al cuvântului. Și nu o trăsătură a unei anumite școli de gândire. Din contră, claritatea discursivă face – sau ar trebui să facă – parte din însuși cadrul în care dialogul, și implicit demersul intelectual, se poartă.

În sfera filosofiei morale și practice, există puține proiecte mai necesare decât recuperarea perspectivei de bun simț conform căreia persoanele sunt într-adevăr unități dinamice, ființe ale căror corpuri sunt parte din sinele nostru – și nu instrumente extrinseci. Liberalismul social contemporan se bazează pe o eroare, greșeala tragică din spatele multora de a justifica – și chiar de a imuniza în fața criticii morale – acte și practici care sunt, de fapt, contrare integrității noastre profunde, intrinseci și egale în raport cu ceilalți.

Ideea conform căreia ființele umane sunt entități necorporale care „locuiesc” în corpuri impersonale este una recurentă. Deși principalele curente ale creștinismului și ale iudaismului au respins această ipoteză, ideea ce poate fi descrisă pe scurt prin sintagma „dualismul corp-sine” a revenit în forță, iar adepții ei sunt din ce în ce mai numeroși. În instanțele de judecată, în campusuri sau în corporații, această concepție pune în evidență și construiește individualismul și liberalismul social manifestate expresiv, curente aflate în plină expansiune.

La o citire de manual, teoria etică a lui John Stuart Mill aparține utilitarismului clasic alături de cea a precursorului său, Jeremy Bentham. E drept să spunem și că manualul marchează diferența dintre cele două, în ceea ce privește dimensiunea lor hedonistă, nu consecvențialistă: introducerea de către Mill a distincției calitative între plăceri, în comparație cu analiza benthamită care rămâne doar cantitativă. Cred însă că această lectură ratează câteva nuanțe importante ale gândirii lui Mill.

Ce este ,,certitudinea juridică”? Libertatea în fața regulilor arbitrare a fost centrală proiectului liberal de la bun început. Un asemenea principiu are într-adevăr dimensiuni variate: legea trebuie să aibă caracter general aplicabil, ceea ce implică un anumit grad de egalitate; legea trebuie să fie relativ stabilă; legea trebuie să fie accesibilă, adică să fie redactată clar, astfel încât fiecare persoană să o poată înțelege cât mai ușor.

În Cartea a XI-a a „Confesiunilor”, Sf. Augustin își deschide explorarea asupra naturii temporalității prin faimoasa afirmație: „Ce este deci timpul? Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci ştiu ce este timpul. Dar dacă aş vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai ştiu”. Întrebarea nu este una de sine stătătoare, ci răspunde, deși doar parțial, se poate afirma, unui lung șir de dezbateri ce încep încă din Antichitate.

Deși „noua cazuistică” păstrează structura formală a „vechii cazuistici”, este clar că aceasta nu concepe situația dilematică ca pe un conflict între valorile creștine sau virtuțile clasice, ci mai degrabă ca pe o problemă pragmatică care trebuie rezolvată în așa fel încât costurile negative la nivel individual și social să fie minimizate cât mai mult posibil. Nimic din acest demers nu are loc în interiorul vreunui univers moral.