Arta poate avea mai multe funcții, în raport cu cel care o creează. Unii artiști au menirea de a provoca și de a depăși limitele. Alți artiști sau alte picturi sau lucrări sunt mai degrabă menite să atragă atenția asupra armoniei și frumuseții, de exemplu, sau să materializeze aceste sentimente. Cred că poate mai important decât ceea ce este reprezentat de fapt este energia care emană dintr-o lucrare.
Arta contemporană ne dă nouă o șansă. Prin existența ei, noi avem antene multiple de percepție sensibilă ale unor aspecte ale societății contemporane, pe care altfel nici măcar nu le-am putea observa. În acest sens, aș adăuga și că artiștii care întrupează aceste practici sensibile de a face vizibile problemele contemporane ar merita o mai mare înțelegere, apreciere, precum și susținere socială și financiară.
Lucru pe care eu îl fac sistematic și adesea îl și recomand celor care au răbdarea să mă asculte: anume să nu publice neapărat mult sau repede cele pe care le scriu, fiindcă mintea de pe urmă – cum zice înțelepciunea populară – e adesea mai bună ca cea dintâi și pentru că, lăsând timpul să-și facă lucrarea, o face adesea mai bine decât anticipăm.
Cred că arta, nu doar pictura, ci și muzica, filmul și literatura, este într-o mare măsura o reflexie a realității sociale, iar această realitatea cuprinde un întreg bagaj cultural, astfel arta poate fi despre orice.
Programul și obiectivele noastre includ: sprijinirea jurnaliştilor și jurnalismului din România cu atelierele noastre anuale de mentorat în jurnalism; sprijinirea profesorilor de liceu cu atelierul nostru anual pentru predarea istoriei; în cele din urmă, pentru a consolida discuțiile și viziunile despre democrație în rândul profesioniștilor din medii diverse, găzduim o conferință anuală, „Ratiu Dialogues on Democracy”, care s-a bucurat de atenție regională datorită nivelului invitaților noștri și subiectelor noastre.
Persoana este ceva unic, irepetabil, nemuritor și cu potența infinității. Persoana nu poate fi descrisă conceptual, nu poate fi conceptualizată, este o taină. Prin urmare, ca să cunoști o persoană, singura modalitate este ca ea să ți se deschidă sau „reveleze”, și asta se întâmpla când intri în dialog/comuniune cu ea. În teologie este la fel.
Chiar dacă putem fi de acord că algoritmii unei mașini fără șofer sau ai unui joc complex precum AlphaZero procesează date, realizează inferențe, stabilesc conexiuni complexe, iau decizii raționale, astfel că pot ajunge să dezvolte anumite virtuți dianoetice (precum nous sau episteme) corelate cu studiul teoretic, nu același lucru se poate spune despre virtuțile etice. Acestea din urmă pot fi dezvoltate doar prin învățare participativă și necesită un anumit tip de motivație, dar mai ales înțelepciune practică (phronesis). Or, înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte pentru că nu pot avea acea înțelegere a elementelor contextuale relevante pentru decizia morală virtuoasă.
Am fost ceea ce se chema un copil cu nasul în cărți și, în mare măsură, am rămas, pe viață, o persoană interesată de universul livresc. Părinților mei le plăceau cărțile (care erau în casă așezate în rafturi improvizate) și aveau un mare respect pentru învățătură. Premisele acestea au fost foarte bune, ei mi-au fost alături, dar n-au dorit să intervină sau să influențeze parcursul meu formativ și profesional.
Este deja o necesitate curajul de a discuta, de a aborda problematici de care sunt, în mod real, preocupați tinerii de astăzi. Nu putem fi absenți din agora dezbaterilor pe teme de bioetică, ideologii culturale, impactul secularizării asupra actului credinței, presiunea multiculturalismului, fenomenul migrației, relativizarea valorilor, lipsa de reflecție asupra influenței mediilor digitale în viața spirituală și tendința de a înțelege că bucuriile credinței sunt adresate doar celor „aleși” și care se integrează grupului.
Sunt prozator și poet. Am terminat Conservatorul, dar nu sunt pianist. Studiul muzicii însă a contribuit la ceea ce sunt azi.