Modernitatea a decretat ca imperativă expedierea în trecut a oricăror obstacole pe care omul le-ar putea întâmpina sporadic și mai ales recurent. Industria își propune să identifice piedicile din calea eficienței și simplificării absolute, să le rezolve și automatizeze cu rigoare. În cele din urmă, obstacolul poate să țină doar de un trecut primitiv în care nu exista încă soluția salvatoare și, în același timp, profitabilă.

Întrebarea legitimă de la care pornește Adrian Mourby în cercetarea sa, Rooms of One’ s Own. 50 Places that Made Literary History, este în ce măsură mai sunt de regăsit elemente reale ale spațiilor descrise în literatură? Este evident că în acest volum Mourby merge pe linia instituită de Joyce, încercând o suprapunere și, în cele de urmă, o reconstituire.

Așadar, acest decret între Constantin și Licinius sugerează că, indiferent de tabără, părerile istoricilor ar trebui să fie mult mai nuanțate. A se vorbi despre victoria creștinismului în timpul lui Constantin ar fi imatur, întrucât păgânismul a continuat să existe și să se manifeste. Nu a existat niciun moment în care vreun document sau dispoziție să fi proclamat superioritatea creștinismului în defavoarea religiei păgâne.

În stoicism, virtutea ocupă un loc de frunte, întrucât aceasta se opune plăcerii, văzută ca o dereglare a facultății raționale. Pentru stoici, rațiunea este cea mai fină componentă a umanității. Plăcerile senzoriale erau etichetate drept călăuze oarbe pe parcursul itinerariului sublunar al omenirii.

În universul creștin contemporan, faimoasele reguli și îndemnuri ale lui Peterson exprimate pe un ton imperativ și explicate pe larg în cartea 12 Reguli de Viață ar putea reprezenta un element de cvasinoutate pentru creștinii protestanți și liberali obișnuiți cu o pedagogie mai laxă, însă ele sunt primite de creștinii răsăriteni sau tradiționaliști ca o surprinzător de reușită sintetizare a învățăturii creștine patristice practice transmise de-a lungul anilor prin Sfânta Tradiție.

Securitatea a apelat la brutalitate fizică extremă în prima etapă a funcţionării sale (1948-1964), optînd apoi, în cea de-a doua perioadă (1964-1989), pentru o formă insidioasă de persuasiune pavloviană, chiar dacă şi în această perioadă au mai existat destule cazuri de agresiune fizică asupra opozanţilor regimului comunist.