Fulviu nu mai zburase de multă vreme în vise, așa că îi fu teamă că nu mai știa ce trebuie să facă. Totuși, își dădu drumul la rândul său de pe pervazul ferestrei și, concentrându-se asupra tensiunii din plexul solar, reuși să își preia sub control greutatea, să oprească alunecarea în jos și să înceapă să urce greoi în aer. În dreptul acoperișului, neliniștea că ar putea să cadă îl făcu să se lipească de suprafața înclinată a țiglelor, dar Luiza îl prinse de o mână și îl trase după ea în sus.

O reformă a paradoxurilor, în care cenzura industriei cărții a coexistat cu alfabetizarea într-un ritm de marș accelerat al tuturor cetățenilor, indiferent de situația socială sau apartenența la cult, așa am putea caracteriza procesul de modernizare al educației întreprins în timpul Mariei Tereza, o doamnă de fier a Imperiului Habsburgic, al cărei set de măsuri produce efecte și astăzi, când în țara noastră cu siguranță nu ducem lipsa formatorilor de opinie care să ceară, pe diferite voci, o reformă a educației.

Penița scriitorului a rămas la firul ierbii. Scrierile lui Bernea atrag prin simplitatea, rafinamentul şi profunzimea gândirii, prin echilibrul judecăţilor, prin sensibilitatea care i se oglindește-n cuvânt, prin discernământul natural al firii sale. Din întreaga scriere țâșnesc, mai mult decât orice, firescul și simplitatea, acelea care ajung până-n miezul lucrurilor. Observă realitățile așa cum sunt și le descrie cu acuratețe. Apoi, se așază cuminte la o margine de sat și ascultă vocea izvorului.

Linşarea intelectualilor, în perioada comunistă, a fost unul din scopurile regimului instaurat abuziv în România. Linşarea mediatică propagată de ziarele comuniste era pigmentată strategic cu reacţii ale presupuşilor oameni ai muncii (fie ei reali ori confecţionaţi de Securitate); procedeul viza mai întâi uciderea în efigie a celor arestaţi, apoi umilirea şi maltratarea lor de facto în timpul anchetei, dar şi după, în detenţie. Moartea pur şi simplu a „duşmanilor poporului” nu era satisfăcătoare: trebuia înainte de toate ca aceştia să fie umiliţi, înfricaţi şi distruşi psihic.

Ce am făcut de fapt? Am ales cu prioritate din partea de noutăți a bibliotecii mele „Impudoare”. Am făcut, așadar, exact ceea ce spune Gabriel Liiceanu în minunatul fragment în care brodează inspirat pe scena invitației la dans așteptată de Natașa din „Război și pace”. Am început la rându-mi dansul. Dansul cu o carte. M-am mutat în lumea pe care „Impudoare” o deschide. Am admirat, am savurat, m-am confundat cu textele bine strunite.