Reușind să-și depășească, de multe ori dramatic și traumatizant, impasurile și nesiguranțele, Europa a oferit singurul cadru de evoluție multiplă, atât în zona cotidianului cât și în aceea a cunoașterii, a creației și a conștiinței de sine. Pe acest fundal, dar și sub impulsul tensiunilor sale intrinseci, s-au născut toate componentele modernității, de la cele etico-filosofice la cele socio-politice și până la cele aritistico-simbolice, de toate genurile, inclusiv cele care conțin in nuce sau la vedere germenii disoluției și ai autofagocitării.

Această confruntare pe marginea unei așa-zise „cancel culture” care a început în marile centre universitare americane a ajuns, prin diferite canale, inclusiv în discursul unui număr în creștere de intelectuali sau comentatori conservatori din România. Fiind expuși la publicistica anglo-americană dominată de discursul anti-„cancel culture”, dreapta conservatoare românească a adoptat mimetic, cu minime ajustări, același repertoriu discursiv produs în SUA… ceea ce conservatorii numesc „cancel culture”, alții au numit „spirala tăcerii”, „cenzură” sau „sfânta inchiziție”, în contextul lumii catolice. Așadar, acest proces nu este caracteristic stângii progresiste, ci oricărei forme de hegemonie culturală.

De aici derivă și eroarea evoluționistă, care presupune că universul s-a creat prin hazard, printr-un proces de încercare și eroare. Raportarea greșită la timp ne face să credem că omul a parcurs foarte multe salturi evolutive, de ordin cantitativ; totul este rodul unui hazard de ingrediente aruncate la întâmplare, care alcătuiesc un fiasco de proporții cosmice. Problema este că, dacă ingredientele acelea nu aveau condițiile și proporțiile necesare unei așa-zise dospiri, nici astăzi, în anul 2021, nu am fi avut universul creat.

Pentru autoarea volumului „Hotare”, lirismul e, în fond, o operație de descifrare a universului, o lectură a marii cărți a realității. Cu un limbaj plin de prospețime și dezinvoltură, lipsit de clișeele lirismului practicat de tânăra generație de la noi, poemele volumului „Hotare” par scrise direct în limba strămoșilor autoarei. În mod surprinzător, cartea tinerei, talentatei poete este o traducere în românește a unor poezii scrise inițial în limba engleză. Autoarea își definește ea însăși volumul ca pe o structură „care urmează o cronologie fluidă a unor iubiri, pierderi și eliberări de tipuri diferite”, reprezentând o „autotraducere”.

Cum ar fi dacă ne-am imagina că Robinson este un filosof întreprinzător? Exact cu sensul modern atribuit antreprenoriatului. Adică cineva cu talentul de a transforma împrejurările sorții în „oportunități”. Cineva capabil să reunească într-un mănunchi de convingeri fatalismul stoicilor cu oportunismul utilitarist și orientat spre viitor al unora dintre filosofii secolului al XVIII-lea. Eventual cu ceva din tipul de credință descris de Max Weber, o credință mereu în căutarea justificării prin succes.

Demonii duce mai departe tema fondatoare din capodopera lui Turgheniev. Romanul lui Dostoievski este un roman închinat relaţiei, tragice şi dialectice, dintre părinţi şi copii. Asemeni atâtor alte romane ruse, Demonii este istoria unei obsesii, aceea a condiţiei ruse. Anatomia condiţiei umane trece prin anatomia încercărilor sufletului rus. Pasiunea pentru Rusia este devoratoare şi înflăcărată, căci viitorul omenirii înseşi este legat de calea pe care poporul rus o va alege, ca îndrumător şi salvator.