Trebuie să reamintim că Europa este un concept filosofic care se raportează la tipul de civilizație occidental așa cum a fost acesta realizat pentru prima oară de Grecia în secolul V î.Hr. și naturalizat apoi de un număr de țări din nordul Mării Mediterane.
Dar femeile americane trăiesc cu aproximativ 10 ani mai mult decât omologii lor masculini, controlează mai mult de jumătate din averea naţională şi formează majoritatea studenţilor şi alegătorilor. Scepticii încep să ridice dubii dacă este vorba de un grup cu adevărat îndreptăţit la statutul de victimă… Niciodată un astfel de cerc privilegiat nu a mai fost reprezentat de un astfel de dispozitiv de revendicări pedante conform cărora un adevărat război se poartă împotriva lor.
Rândurile de față își propun să analizeze filosofia și gândirea filosofului danez, Soren Kierkegaard, și să scoată la lumină elementele de mare importanță pentru practica filosofică, aceasta din urmă fiind o modalitate de a introduce filosofia în societatea în care trăim.
Orice încercare de a imagina o istorie alternativă asumă o preînțelegere a sensului istoriei. Istoria gândirii nu se abate de la această regulă. În pofida titlului acestui text, nu vom afla aici un răspuns răspicat la întrebare; și nu întâmplător. Fiindcă filosofia Renașterii a pătruns mult prea adânc în modul nostru de gândire — și în aceasta va consta teza pe care o voi susține — este imposibil să ne imaginăm cum am fi gândit astăzi în afara Renașterii.
Ce importanță are, însă, originea omului atunci când discutăm despre subiecte mai mai recente din istoria speciei, începând chiar din preistorie și Antichitate? Într-un plan subtil, privim altfel acțiunile umane atunci le integrăm într-un ciclu natural sau când plasăm omul „între animale și zei” ori credem, așa cum s-a arătat prin revelație în Cartea Facerii, că primii oameni au fost creați printr-o geneză specială.
Există, cu precădere în aria celor ce nu activează în aria muzicală, tendința de concentrare asupra genialității compozitorului și amplorii contribuției sale la patrimoniul cultural muzical, și nu asupra calităților orchestrei sau ale interpretului, care asigură transmiterea lucrării muzicale către public.
Ipoteza îmi aparține: orice structură biologică se reproduce în continuu, în sensul că își recopiază conținuturile. Celulele care mor sunt înlocuite cu altele. În mod analog modului în care materialul genetic al unui individ reproduce fiecare celulă în parte și psihismul reproduce schemele adaptative cu care e deprins din copilărie; el învață ceva despre viață în primii ani și dezvoltă un instrumentar propriu de supraviețuire și reproducere.
Trauma generațională nu este soporică, ea se zămislește într-un moment fixat în timp, ca un delir oniric țesut pe urzeala unei realități fantasmatice, și se împrăștie precum un cancer din inima lui în sufletul lor.
Configurația socială va fi ghidată nu numai de aceste tensiuni în raport cu natura umană, ci și de alți factori, între care reprezentările neobiective despre om joacă un rol important la scări de timp deloc neglijabile, din cauze psiho-sociale uneori greu de conceptualizat. Se poate face însă o cartare a acestor aspecte și se poate vedea în ce termeni se pot purta discuțiile și cât de mare impact poate avea un anumit tip de abordare în diferite contexte sociale și istorice.
