Invitați

Ontologia familiei

Propaganda ostilă familiei ce proclamă emanciparea copilului ignoră faptul ontologic că familia nu este carcera libertății ci incubatorul ontologic al libertății. Familia nu limitează ci întemeiază libertatea. Procesul individuării și al maturizării libertății este travaliul trenant al negativului – libertatea nu se obține ca dintr-un foc de pistol. Așa cum mama gestează copilul, familia gestează adultul.

Tama Starr: Feminism reacţionar

Dar femeile americane trăiesc cu aproximativ 10 ani mai mult decât omologii lor masculini, controlează mai mult de jumătate din averea naţională şi formează majoritatea studenţilor şi alegătorilor. Scepticii încep să ridice dubii dacă este vorba de un grup cu adevărat îndreptăţit la statutul de victimă… Niciodată un astfel de cerc privilegiat nu a mai fost reprezentat de un astfel de dispozitiv de revendicări pedante conform cărora un adevărat război se poartă împotriva lor.

Cum ar fi arătat filosofia contemporană în absența filosofiei Renașterii?

Orice încercare de a imagina o istorie alternativă asumă o preînțelegere a sensului istoriei. Istoria gândirii nu se abate de la această regulă. În pofida titlului acestui text, nu vom afla aici un răspuns răspicat la întrebare; și nu întâmplător. Fiindcă filosofia Renașterii a pătruns mult prea adânc în modul nostru de gândire — și în aceasta va consta teza pe care o voi susține — este imposibil să ne imaginăm cum am fi gândit astăzi în afara Renașterii.

Poeme

E mai bine decât să ai o mie de oameni, dar și o mie sunt mai mult decât nimic.
La o adică poți avea și un înger.
Te ține treaz.
Îți amintește mereu cât de mult ai nevoie de un singur om.

Istoricii și natura: cum înțelegem trecutul omului prin prisma biologiei?

Ce importanță are, însă, originea omului atunci când discutăm despre subiecte mai mai recente din istoria speciei, începând chiar din preistorie și Antichitate? Într-un plan subtil, privim altfel acțiunile umane atunci le integrăm într-un ciclu natural sau când plasăm omul „între animale și zei” ori credem, așa cum s-a arătat prin revelație în Cartea Facerii, că primii oameni au fost creați printr-o geneză specială.

Cum funcționează un organism muzical?

Există, cu precădere în aria celor ce nu activează în aria muzicală, tendința de concentrare asupra genialității compozitorului și amplorii contribuției sale la patrimoniul cultural muzical, și nu asupra calităților orchestrei sau ale interpretului, care asigură transmiterea lucrării muzicale către public.

Despre adaptare

Ipoteza îmi aparține: orice structură biologică se reproduce în continuu, în sensul că își recopiază conținuturile. Celulele care mor sunt înlocuite cu altele. În mod analog modului în care materialul genetic al unui individ reproduce fiecare celulă în parte și psihismul reproduce schemele adaptative cu care e deprins din copilărie; el învață ceva despre viață în primii ani și dezvoltă un instrumentar propriu de supraviețuire și reproducere.