În această lună, redacția Syntopic vă propune o discuție despre problema metodei. Îi mulțumim domnului Teodor Baconschi pentru răspunsurile sale interesante și complexe, care analizează minuțios problematicile propuse, invitându-ne să ne punem și mai multe întrebări în legătură cu această temă relevantă. 1. Metoda științifică este utilizată pretutindeni în […]
Națiunea este o realitate istorică, este ceea ce statul modern inventează ca liant al comunității în momentul în care se naște statul națiune ca răspuns la războaiele religioase. Națiunea este un produs al politicilor publice ale unui stat combinate cu discursul identitar pe care acel stat îl promovează, menit să legitimeze puterea suverană pe un teritoriu dat.
Soluția nu e o competiție întru exacerbarea naționalismelor, ci lucrarea concludentă pentru a prezerva supremația tehno-economică și științifică a Occidentului (cu tot cu aliații săi democratici din Asia-Pacific). Adevărata glorie a civilizației noastre ar fi aceea de a rămâne, fără excesele și erorile trecutului, în avangarda unei umanități care intuiește că existența are un cifru transcendent.
Când vorbim de identitatea unei națiuni, rareori ne vom limita la repere geografice, studii genetice, aspecte lingvistice sau date statistice. În fond, națiunea este o „ficțiune” (în sensul de artefact al gândirii), al cărei gen proxim este „comunitatea etnică”, declarată ca atare și încadrată într-o arhitectură instituțională.
Ce-ar fi fost dacă Labiș și-ar fi atins potențialul creator? Cum ar fi arătat literatura română astăzi dacă ar fi sărbătorit a 87-a aniversare a poetului Labiș, încă în viață? Odată ce timpul se depune pe rămășițele vieților trecute, oamenii îl plămădesc în mit.
Deși ar putea părea un detaliu minor, ușor de trecut cu vederea, cele două litere unic-românești pot fi considerate și ele parte a identității naționale, iar folosirea consecventă a lor (ca și scrierea îngrijită în general) este un semn al conștiinciozității, al respectului față de cultură și al participării la ea.
Globalizarea e o realitate aducătoare de certe beneficii. Lumea a băgat de seamă că, de invoci specificul național sau nu, urmările sunt aceleași: consumerism (precumpănitor mărfuri de import, alimente, îmbrăcăminte, fie și la mâna a doua, televiziune), burse la școlile din afară, locuri de muncă în străinătate. Evident, bunul simț temperează mult aceste stări umorale generale, dar impresia mea rămâne că despre națiune, patriotism trebuie să ne referim doar la trecut.
Ideea naţională și proiectul politic rezultat este competitorul direct al marilor idei imperiale europene. Este semnificativ de relevat că dintre toate ideile naţionale sud-est europene, ideea naţională română are o componentă politică foarte clară și elegantă, şi anume că ideea română sau romană, adică romanitatea românilor, trece dincolo de etnicitate și este afirmaţia unui statut politic, acela de cetăţean roman, cetăţean al Imperiului Roman, de om liber și apărat de privilegiile cetățeniei.
Dată fiind scara de timp mare a evoluției resurselor culturale cum sunt presupozițiile ontologice, conceptualizarea istoriei, constituțiile etc., nu mă aștept ca ideea națională să dispară prea curând. Este exclus ca o simplă critică rațională individuală a ideii să ducă la o accelerare a dispariției națiunilor, pentru că ceea ce contează sunt efectele psihologice agregate și cele sociale macro, la scara populației unor întregi state, și consecințele acestor efecte asupra performanței relative a statelor într-un anumit context geopolitic.
„Reproșez” acestei lumi digitale că îl confirmă pe omul modern în izolarea lui antimetafizică, că este atât de departe de ritmurile vieții naturale, de bogăția concretului, de însuși trupul și inima acestei lumi. Dar speranțele și pericolele se află, desigur, în cel care e „la butoane”, cel care creează lumea digitală și care o și consumă: omul.