Societate și modernitate

Un nou paradis terestru. Visuri și narațiuni ale utopiilor contemporane

Nu ne dăm seama imediat, dar mințile noastre încep să fie formate diferit, fiindcă sunt educate în mediul tehnologic și tot mai pregătite (sau nu?) pentru mutațiile acestei noi lumi. Libertatea pe care o avem este încă foarte mare; însă vor rămâne lucrurile așa, cât timp se nasc forțe de control atât de puternice? Una din fricile cu care este întâmpinat transumanismul este aceea că ne-am putea pierde umanitatea. Însă pierderea umanității în felul în care o înțelegem astăzi vedem bine că este un deziderat al trasumanismului și nicidecum un pericol; este pasul următor ce trebuie făcut pentru atingerea binelui suprem. La fel ca oricare altă religie milenaristă, transumanismul ne invită să facem saltul credinței într-o lume nu mai bună, ci perfectă; nebănuit de perfectă.

O licență în 4 articole. Revoluția Sexuală, etape și repere de bază

În prezent, suntem obișnuiți să percepem sexualitatea epocilor anterioare ca marcată de inhibiție și reprimare erotică. Se poate ca victorienii să fi fost și puritani, și ipocriți, dar ce vreau eu să spun e că nu avem de unde să știm dacă acest portret, realizat de scriitorii și filozofii mișcării de eliberare sexuală, este fidel realității vremii sau dacă a suferit influențele ideologice ale unui curent care se raportează într-un mod fundamental diferit la tema sexualității.

Iubirea erotică și criza instituției căsătoriei în modernitatea târzie

Adesea, felul în care ne referim astăzi la conceptul de „iubire” – înțeleasă ca iubire erotică – poate fi destul de confuz. Pentru unii dintre noi, „iubirea erotică” nu este nimic altceva decât plăcerea sexuală. Pentru alții, „iubirea erotică” reprezintă ceva mai mult de atât, ceva cu implicații foarte profunde din punct de vedere personal și inter-personal.

„Tehnicizarea inumană a vieții”: o posibilă diagnoză a provocărilor erei digitale

Aș dori pe această cale să semnalez apariția a unei cărți, semnată de profesorul și teologul Adrian Lemeni, intitulată „Tehnicizarea inumană a vieții”, a cărei prezentare a avut loc săptămâna trecută la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara. Analiza profesorului Lemeni poate părea radicală pentru unii și, în orice caz, descurajantă pentru cei mai mulți dintre noi, căci, sugerează profesorul Lemeni, în loc să ne ajute, tehnologia pare mai degrabă să devină un inamic de temut și chiar un pericol pentru ceea ce presupune umanitatea, așa cum o cunoașteam până acum.

Avem de a face cu o „generație digitală“?

A ajuns o provocare să spui din ce generație faci parte. Denumirile insipide formate dintr-o singură literă conturează un peisaj obscur, în care nu te poți avânta fără să înveți temeinic clasificări și trăsături. Știm însă că un epitom al ultimelor generații, inclusiv al celei din care fac parte, este ancorarea în mediul digital.