Mens sana in corpore sano: către o viață de calitate
În ultimii ani se observă în educația occidentală o criză adâncă a domeniilor umaniste, atât în universități, cât și în spațiul public, numeroasele apeluri și proteste care deplâng închiderea unor departamente de filosofie sau de studii clasice fiind simptomul sigur al faptului că birocrații din universități nu mai dețin instrumente pentru salvarea umanioarelor într-un sistem universitar axat pe cultivarea științelor pozitive și cercetarea cantitativă. Această criză ilustrează, de fapt, o lipsă adâncă de educație umanistă a întregii societăți: trăim într-o lume în care gândirea activă, cititul, stilul, libertatea nu mai au un sens practic.