Blestemul lui Holom
Fulviu nu mai zburase de multă vreme în vise, așa că îi fu teamă că nu mai știa ce trebuie să facă. Totuși, își dădu drumul la rândul său de pe pervazul ferestrei și, concentrându-se asupra tensiunii din plexul solar, reuși să își preia sub control greutatea, să oprească alunecarea în jos și să înceapă să urce greoi în aer. În dreptul acoperișului, neliniștea că ar putea să cadă îl făcu să se lipească de suprafața înclinată a țiglelor, dar Luiza îl prinse de o mână și îl trase după ea în sus.