Am citit multe lucruri tendențioase la adresa artelor și literaturii contemporane. Nu sunt juste. Dacă ne pare că o cultură, în notele sale dominante sau în acutele ei, e decadentă și în criză de valori și de repere, arta nu face altceva decât să îi reflecte spiritul. Nu expresiile estetice trebuie condamnate, dacă tot e să facem proces contemporaneității, ci un întreg sistem de existență și conviețuire.
Pictura sa, ermetică și misterioasă, scoate la rampă imagini alegorice, care vorbesc despre familie, situații de viață, ritualuri și cutume. Personaje hibride, fantastice și simbolice coabitează cu figurile umane în tablouri de familie cu accente caricaturale. Stilul este influențat de curentul suprarealist.
Radhika Khimji recurge la metode ingenioase și subtile de construcție pe suprafața unei imagini, destabilizând intenționat relația dintre imagine și materialele folosite. Ambiguitatea este construită, este rezultatul unei voințe de a ermetiza mesajul. Termenii sunt stabiliți în flux, plasând pictura, desenul, fotografia și sculptura într-o relație tensionată, care exprimă subliminal contradicții și adversități, dualități inconfortabile.
Lucrările ei sunt parabole ludico-tragice ale mediilor urbane postmoderne și ale societății de consum. Personajele portretizate sunt bufoni ai lumii contemporane. Nimeni nu e ce pare a fi. Acești hibrizi umani au o natură înșelătoare, duală sau într-atât de alterată și modificată încât nu îi mai poți identifica esența. Aparițiile pseudo-umane din lucrările artistei sunt ființe captive într-o natură alterată care au fuzionat cu mediul.
Omul educat, din punctul meu de vedere, nu își schimbă caracteristicile în funcție de context sau societate, epocă. Anticii educați nu diferă prea mult de renascentiști sau de iluminiști. Educația nu a fost niciodată doar stocare de informație sau interpretare a ei, ci mult mai mult. Educația înseamnă capacitatea de a filosofa, de a chestiona constant cunoașterea, de a stăpâni reflexivitatea ca pe o artă. Și mai înseamnă să poți fi în act la înălțimea a ce gândești, să reușești să întruchipezi valorile pe care le revendici. Omul educat nu se rezumă la a înțelege sau la a putea argumenta, la cunoașterea teoretică. Reperele pe care le are îi formează și caracterul. Aici ar fi o problemă în învățământul contemporan – tinde să reducă educația la forme mai mult sau mai complexe de cogniție, nu se ocupă îndeajuns de cultivarea oamenilor ca oameni.
[Marc Quinn] caută să-i restituie corpului adevărul intrinsec și demnitatea. Personajele din sculpturile lui nu sunt modele de robustețe, sănătate și armonie. Artistul ne arată că o ființă întrupată are un potențial de expresivitate estetică și fără să aibă aparențe de „erou”, și fără să prezinte o imagine cu forme armonioase – fără să fie întreagă, sănătoasă, viguroasă. Estetica lui se opune celei care interpretează și transfigurează realitatea, fiind una asumat contra-idealizantă.