Această confruntare pe marginea unei așa-zise „cancel culture” care a început în marile centre universitare americane a ajuns, prin diferite canale, inclusiv în discursul unui număr în creștere de intelectuali sau comentatori conservatori din România. Fiind expuși la publicistica anglo-americană dominată de discursul anti-„cancel culture”, dreapta conservatoare românească a adoptat mimetic, cu minime ajustări, același repertoriu discursiv produs în SUA… ceea ce conservatorii numesc „cancel culture”, alții au numit „spirala tăcerii”, „cenzură” sau „sfânta inchiziție”, în contextul lumii catolice. Așadar, acest proces nu este caracteristic stângii progresiste, ci oricărei forme de hegemonie culturală.