Trauma generațională nu este soporică, ea se zămislește într-un moment fixat în timp, ca un delir oniric țesut pe urzeala unei realități fantasmatice, și se împrăștie precum un cancer din inima lui în sufletul lor.
În filosofia lui Aristotel, violența este forța exercitată împotriva naturii esențiale a lucurilor, împotriva substanței lor. Noi știm că Aristotel a fost promotorul unui sistem filosofic numit esențialism, care implică existența a priori a unei esențe, a unei substanțe (în limbajul modern, i s-ar spune natură, deși noi nu suntem […]
Cert este că Jünger s-a aplecat mult asupra subiectului durerii, privită drept sursa reală a virtuților și valorilor. Publicat în 1943, eseul „Despre durere” („Über den Schmerz”), nu emite poziții iliberale, nu este o critică culturală venită dinspre dreapta sau stânga spectrului politic pentru că nu se înscrie în vreo gândire politică convențională. Este mai degrabă un manifest cu caracter filosofic în care este respins din start optimismul sentimental, privit ca înaintemergător al morții sufletești, intelectuale și al atrofierii trupului.
Ca urmare a valențelor sale universaliste, creștinismul nu presupune excizarea ca a unei tumori a (tot) ce a existat înaintea lui, ci integrarea organică a elementelor necesare spre a se putea plia trăsăturilor unui grup etnic sau cultural. În cazul țărilor slave, avem exemplul asimilării riturilor păgâne, propagate și conservate pe cale orală, a sărbătorilor cu ocazia solstițiului și echinocțiului, de către Crăciun și Paști; la nivel de expresie artistică, vedem utilizarea stilului de pictură japonez Ukiyo-e în ilustrarea icoanei Sfântului Gheorghe care îl înfrânge pe balaur, iar canonul, cu excepția folosirii stilului bizantin, este cu desăvârșire respectat.