Dincolo de toate, un istoric trebuie să își cumpănească judecățile în forul interior – locul în care emoțiile și sentimentele sunt cântărite și prelucrate până când sunt dezbărate de capricii și prejudecăți.

Ca în orice știință, istoria are la bază cercetarea, are la îndemână o metodologie și are acces la colaborări interdisciplinare. În eseul de față vom discuta despre cum știința istorică își merită acest nume în situațiile în care se pun în slujba ei oameni capabili de acel impresionant efort care antrenează cercetarea științifică în toate formele ei: acela de a nu mai gândi doar ca un individ preocupat de propria-i supraviețuire, ci ca un savant.