Mai interesant decât asta și mai subtil este faptul că orice teorie științifică și filosofică despre limbaj se formulează în limbaj și nu poate fi autoreferențială, ceea ce deschide o altă linie de explorare a realității în termeni unor structuri mai generale decât cele care au conținut semantic direct, structuri ale realității și ale limbajului.
E foarte posibil ca viața să ne arate după o vreme că aveam cu totul altă vocație decât cea despre care am fost convinși că o aveam multă vreme. A sta întru deschisul vieții, pe linia de libertate, permite și o eventuală evoluție a vocației proprii, o dezvoltare în sens propriu, prin care, după ce ai prins ce era de prins la un anumit nivel, ajungi la un alt nivel, la o altă perspectivă și vezi că poți și altceva.
Dacă maturii vor vorbi sapiențial, atunci mai degrabă îi vor îndepărta pe cei mai mulți dintre tineri, iar dacă vor acționa juvenil pentru a fi asemenea lor, atunci o șansă de a oferi ceva de folos va fi ratată […] Nu cred că diferențele dintre oamenii de diferite vârste trebuie depășite. Ele trebuie cunoscute, înțelese, acceptate și, eventual, gestionate în așa fel încât proiectele comune să nu devină imposibile. Pentru asta sunt suficiente standardele vieții civilizate, ale bunului simț.
În stadiul actual al cunoașterii științifice, nu toate presupozițiile folosite de științe sunt lămurite tot de științe. În plus, avem și alte proprietăți ale științelor, cum sunt structura lor, modul cum își organizează cunoașterea, tipare metodologice etc., care nu sunt lămurite de științele moderne. Presupozițiile care nu sunt clarificate de științe complementare și proprietățile generale ale câmpurilor de cunoaștere științifică sau ale teoriilor din ele etc., sunt investigate acest moment în cadrul filosofiei.
Planurile pentru egalitate de șanse pot fi utile în mediul intern organizațional pentru o producție academică didactică și de cercetare, la fel ca oricare document de politică internă. Astfel de planuri pot îmbunătăți performanța generală academică și a institutelor de cercetare, ele nu trebuie privite ca având o valoare în sine și ca general aplicabile în societate. Ele pot funcționa foarte bine când există limite clare între zona profesională și cea personală, limite care nu existau în comunism, dar există în capitalism, când spațiul public nu este acaparat de un partid sau altul, de o viziune asupra lumii sau alta, și când cercetătorii înșiși nu amestecă rolurile profesionale cu cele personale.
Ideile sunt trăsături transferabile ale persoanelor, proiectelor și organizațiilor. Evaluarea utilității unei idei se face prin analiza structurii ei obiective. Ecosistemele mai complexe includ piețe derivate, ale ideilor despre structura altor idei. Piețele ideilor obiective sunt piețe evoluate ulterior celor ale ideilor care servesc nucleul identitar personal-istoric al persoanelor.
Intuiția pe care o am este că teologia academică a fiecărei confesiuni e destul de mult decuplată de practicile sociale și politice ale oamenilor din acea confesiune. Elemente din gândirea teologică (discursivă) pot fi folosite sau nu la luarea deciziilor, alături de multe alte resurse și în funcție de interese extrareligioase. În arenele de acțiune de tip ostromian toate situațiile sunt relativ unice, capitalul spiritual jucând un rol alături de mulți alți factori.
Ecologia produce cunoaștere obiectivă, ștințifică; ecologismul preia cunoașterea din ecologie și resurse din alte domenii (filosofie, teologie) și propune planuri de acțiune în sectorul terțiar (ONG) și politic (partide, instituții guvernamentale). Avem o piață a cunoașterii științifice, în care ecologii sunt unii dintre jucători, alături de alți oameni din domenii ale biologiei și științelor mediului și avem o piață a ideilor ecologiste. În câteva texte care urmează voi prezenta exemple de cunoaștere obiectivă care pot oferi o imagine asupra situației.