Ca un cărturar prăfuit, privesc, îndrăgostit,
cum un aspect străvechi atinge o nouă minte.
Sosește,
înflorește, rodește și moare.
Acest fapt banal
dezvăluie o cale a adevărului.
Înflorirea noastră s-a nimicit. Noi suntem fructele
acestuia.
Două tărtăcuțe aurite întinse pe vie,
în aerul de toamnă, stropit cu ger,
deformați de grăsimea lapoviței, îmbătrâniți grotesc.
Atârnăm ca niște dovleci buboși, pătați și brăzdați,
cerul chicotind ne va privi pe noi doi
spălați în coji de ploile putrezite în iarnă.
Imagine: Fernando Botero – „Mona Lisa” (1978)