Marc Quinn, artist contemporan britanic, născut în 1964, s-a consacrat la începutul anilor 1990 cu lucrări șocante, concepute avangardist-experimental și provocator.
În 1991, face istorie cu sculptura sa, „Self”, o piesă a capului artistului, realizată în întregime din sângele său, înghețat și păstrat la temperaturi sub zero grade. Sculptura este menținută „în viață” doar de o sursă de energie electrică. Această creație este premeditată să fie o alegorie a altor forme de dependență care conectează viața umană la tehnologii și un mod de a semnala faptul că esența vieții este organică. Artistul e preocupat de substanțialitatea existenței și de materia vie, el sculptează în carne macră… De asemenea, una dintre lucrările sale aclamate este o creație din 2000, o grădină botanică înghețată și expusă în Fondazione Prada din Milano. Este și autorul unei serii de zece sculpturi în piatră care înfățișează embrioni umani pe parcursul etapelor dezvoltării lor și al unei expoziții cu sculpturi ale unor oameni obișnuiți, cu trupuri prea puțin apolinice, trupuri comune, dar cu membre amputate.
Preocuparea pentru corp este laitmotivul explorărilor sale artistice. El are în vedere o revalorizare a corpului real, neidealizat și netransfigurat în sens pitoresc și agreabil sau stigmatizat prin prisma unor idei religioase. Nu caută nici să îl focalizeze într-o estetică a urâtului, ci pur și simplu să îi reconstituie dimensiunea reală, contingentă, vitală și viscerală. El se opune „utopiilor corpului” pe care le evocă Foucault, tuturor acelor ficțiuni culturale care îl reconfigurează și reinventează, care îl deformează și sublimează, fantasmatic, făcând din el calul de bătaie al unor considerente de natură non-biologică…
El caută să-i restituie corpului adevărul intrinsec și demnitatea. Personajele din sculpturile lui nu sunt modele de robustețe, sănătate și armonie. Artistul ne arată că o ființă întrupată are un potențial de expresivitate estetică și fără să aibă aparențe de „erou”, și fără să prezinte o imagine cu forme armonioase – fără să fie întreagă, sănătoasă, viguroasă. Estetica lui se opune celei care interpretează și transfigurează realitatea, fiind una asumat contra-idealizantă.
Dintre toate seriile lui, cel mai mult mi-a plăcut una care chestionează dualismul minte-corp, cel care e pilonul întregii civilizații apusene. Din punctul lui de vedere, această schismă care există în sinea fiecăruia e o traumă, o rană și o continuă stare de conflict interior. O altă lucrare, cât se poate de sugestivă și subversivă, atacă teoria contemporană a genurilor, potrivit căreia psihismul ar fi desprins și autonom față de fiziologie; identitatea și imaginea de sine ar fi independentă de trup și genul de sex. Lucrarea îi prezintă pe Adam și Eva într-o sculptură nud. Priviți din spate, par un bărbat și o femeie obișnuiți. Din față, însă, sexul fiecăruia e inversat. Oroarea pe care o inspiră anomalia ridică întrebări cu privire la discursurul cultural dominant care complică și încurcă lucrurile până la confuzie.
Imagini: Pagina personală a artistului Marc Quinn
Textul are o contradicție mare și lată:
1. ok, refuzăm idealizarea estetică a corpului. Ințelegem, lumea s-a plictisit de Apollo. Ok, I get it.
2. ce propunem : corpul real zice d-na autoare: „corpul așa cum este el” – cu grăsime, deformări, burtă, moleșeli și celulită, că așa e civilizația junk-food, eventual ascunse de haine-junk de hippsteri. Ok, I get it.
DAR autoarea contrazice complet propria descriere de la punctul 2 descriind imaginea finală!
3. reprezentarea cu bărbat -femeie cu organele genitale inversate NU e despre nici un corp real!
Ci e un veritabil clișeu ideologic oportunist, schemă de promovare politic corectă la box-office-ul finanțărilor și publicitățiii.
Aici NU e utopie a corpului idealizat, Adonis sau Miss Univers, ci e direct totalitarism transgenderist chirurgical care mutilează genital ireversibil adolescenții cu disforie de gen.
Asta nu e nici corp ideal, dar nici corp real. Ci e un corp care nu există decât prin operații sângeroase de schimbare de sex. Adică nici corp ideal, nici corp real ci corp i-real, mutilat infernal.
Dislike
F bun comentariu. Faptul ca Syntopic permite publicarea unor astfel de materiale, nu inseamna ca ele trebuie lasate sa isi disemineze irationalitatea si „argumentele” ce apeleaza la relativismul post-modernist si deconstructivist.
Vă mulțumim pentru comentariu! Platforma noastră nu cenzurează opinii, în ciuda faptului că ele pot fi în dezacord cu sau chiar leza afinitățile cititorilor sau chiar membrilor redacției noastre. În acest sens, „diseminarea iraționalității” despre care vorbiți cred că nu își are rostul în legătură cu acest scurt comentariu artistic (care, apropo, este în proporție de 90% descriptiv și absolut deloc injurios). Asta dacă nu doriți să intrăm noi înșine într-o logică propagandistică, în care nu mai „lăsăm” să apară în spațiul public nicio idee care nu ne convine.
De asemenea, dacă considerați că apelul la relativismul post-modernist și deconstructivist este un lucru rău în sine, noi nu vă contrazicem, dar vă așteptăm cu drag la noi pe site cu un articol în care să îl combateți punctual.
Bună ziua! Vă mulțumim pentru comentariu. Nu pot să vorbesc în numele autoarei, însă nu știu dacă ideile pe care i le atribuiți chiar îi aparțin. În finalul textului dumneaei, pare să susțină fix opusul a ceea ce spuneți. Citez din text:
„O altă lucrare, cât se poate de sugestivă și subversivă, atacă teoria contemporană a genurilor, potrivit căreia psihismul ar fi desprins și autonom față de fiziologie; identitatea și imaginea de sine ar fi independentă de trup și genul de sex. Lucrarea îi prezintă pe Adam și Eva într-o sculptură nud. Priviți din spate, par un bărbat și o femeie obișnuiți. Din față, însă, sexul fiecăruia e inversat. Oroarea pe care o inspiră anomalia ridică întrebări cu privire la discursurul cultural dominant care complică și încurcă lucrurile până la confuzie.”
De asemenea, mai cred că textul este, în primele paragrafe, o simplă prezentare a artistului Marc Quinn și a intențiilor/operelor sale, nu un comentariu personal pe marginea lor. Cred că înainte de a critica, ar fi util să fim puțin mai atenți la ce și cum spune autorul, asta dacă nu vrem doar să ne spunem propria opinie cu privire la o temă, fără să aibă treabă cu ideile propriu-zise ale autorului. În cel din urmă caz, ar merita făcută această mențiune.