Artist sirian, născut în 1965. Este licențiat în Arte plastice, Pictură la Universitatea din Aleppo și a studiat Restaurări bizantine la Roma. A participat la numeroase expoziții internaționale din Siria, Orientul Apropiat, Europa și Statele Unite și a făcut pictura murală a Domului Catedralei Siriene Catolice din Aleppo.

A avut câteva schimbări majore de stil, căutând o formulă expresivă prin care să îmbine simbolismul cu un mod ceva mai organic și mai subiectiv de a se apropia de natura subiectelor abordate. Limbajul lui estetic se mulează pe dorința de a se apropia de substanțialitatea lucrurilor, de natura lor, în aceeași măsură în care țintește și un tip de esențialism. Imaginile par a fi făcute dintr-o materie degradabilă, vie – au ceva din compoziția și aspectul elementelor vegetale.

Nimat Badawi păstrează în stil ceva din grația și simplitatea liniilor, din esențialismul reprezentărilor și din simbolismul specifice iconografiei clasic bizantine, dar lucrările sale surprind chipuri inocente ale unor oameni obișnuiți, copii sau femei. Portretele lor sunt pictate pe bucăți de lemn găsite printre dărâmături cărora le adaugă, într-un compoziție eterogenă, alte fragmente de obiecte distruse în timpul bombardamente din Aleppo. În icoanele artistului sirian, însă, personajele par a fi prizoniere, prinse după „gratii”. Doar frumusețea angelică și seninătatea chipurilor sugerează o zonă de contact cu cele celeste. Sunt fețe care exprimă o frumusețe încremenită, fiind ele însele prăbușite în lumi interioare. Crenelurile sculptate în lemnul icoanelor sunt imagini alegorice ale străvechii cetăți medievale din Aleppo, simbol al orașului care datează din perioada Ayyubid.

Războiul și-a lăsat o amprentă asupra creațiilor sale. O lume prăbușită, strivită sau deșertificată subzistă fragil și contorsionat, chinuit, în substratul narativ al lucrărilor. Tensiunile pe care le exprimă au ceva din exaltările și dramatismul viziunilor romantice, dramatism sugerat de contraste puternice, de alăturări abrupte de umbră și lumină.

Imagini: Nimat Badawi – Khawam Gallery

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Ilinca Bernea este scriitoare și poetă, doctor în filosofie, cu specializarea teoria artei/estetică. Este critic și curator de artă, laureată a unor premii naționale de literatură. Dintre romanele sale amintim Numele tău și Alte Erezii, publicat de Polirom în 2017 și Cutia Neagră, publicat de Timpul, căruia i-a fost decernat premiul pentru proză al revistei Convorbiri Literare.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.