Subiectul e extrem de vast și, de fapt, se confundă cu istoria omenirii. Ca să-l putem discuta e necesară o riguroasă schematizare, pornind chiar de la ființa umană. Homo erectus a fost programat să stabilească anumite relații cu mediul înconjurător, ceea ce a presupus curiozitate, inventivitate, creativitate, nedumerire, spaimă. Acestea din urmă depășindu-l, a considerat stimulii externi abătuți asupra lui ca aparținând unor puteri necunoscute. Așa s-a născut politeismul, monoteismul, iar printre pământeni, interpușii (slujitorii) între om și dumnezeire. Astfel biserica s-a constituit, s-a întărit și a ajuns dominantă în viața societății.
Hibele acestei instituții atotputernice – lăcomia (vezi clerul ortodox), intoleranța (vezi Inchiziția), ipocrizia (vezi celibatul la catolici), conjugate cu tendința omului de a descoperi noi orizonturi, au condus progresiv spre secularizarea spațiului social. Renașterea, Reforma, revoluția industrială, curentele de expresie atee (comunismul) au caracterizat acest lung răstimp de coabitare religie – secularizare. Și de o parte și de alta, filonul creativ a fost copleșitor, doar că societatea omenească merge înainte. Omul se autodepășește permanent. Așa s-a născut inteligența artificială.
În clipa de față cele trei forme esențiale de manifestare a creativității, a disponibilităților omului, coexistă. Privite holistic și obiectiv, cea dintâi regresează, cea din urmă e în ascensiune. Peste 200 de ani, oamenii viitorului vor fi în măsură să aprecieze care dintre cele trei forme a devenit istorie. Asta dacă aceiași minte omenească, în căutare veșnică de noi orizonturi, nu va inventa o armă menită să șteargă orice urmă de viață pe Pământ. Qui vivra, verra!
1. În ultimele decenii, ipoteza secularizării a fost discutată în conjuncție cu teza religiilor seculare – mai precis, teza potrivit căreia ideologiile moderne precum socialismul, nazismul sau chiar corectitudinea politică sunt asemeni unor religii imanente, care încearcă să își îndeplinească scopul ultim, transformea naturii umane, în lumea de aici. Cum vă raportați la această idee? Cât de utilă credeți că este teza religiilor seculare pentru înțelegerea fenomenelor cu care ne confruntăm astăzi?
Capacitatea de adaptare a bisericii e uimitoare. Și gestul privește precumpănitor relația cu marea masă a credincioșilor. Ca să restrângem discuția doar la creștinism, catolicii s-au arătat mult mai suplii. Ortodoxia a rămas conservatoare, reticentă la acceptarea noului (vaccinare, amprentare, identificare optică), cultivând un naționalism agresiv și păstrând o relație ambiguă cu statul (de care teoretic e separată): practică totuși povața ”Să dăm Cesarului…”. În același timp, într-o societate secularizată religia însăși își diversifică exprimarea (între altele, prin secte). Prin urmare, religie tradițională, secularizare, religii secularizate – iată un concept de durată.
2. Ce părere aveți despre ideea conform căreia procesul secularizării a început odată cu războaiele religioase din secolul al XVII-lea și, mai ales, odată cu încheierea lor, care a însemnat și reîntemeierea ordinii politice și sociale pe alte fundamente decât cele religioase? Considerați că această întemeiere este dezirabilă și sustenabilă pe termen lung pentru o societate?
Secularizarea a început încă de la coagularea sistemului creștin, ca o negare dialectică, doar că pentru înțelegerea plenară a fenomenului e necesară adăugarea unor multiple elemente și plasarea lui în context istoric corespunzător.
3. Credeți că Biserica mai poate avea sau ar mai trebui să aibă vreun rol în spațiul public într-o societate democratică, liberală și capitalistă? Dacă da, care ar fi acesta și cum ar trebui să se manifeste la nivel practic? Dacă nu, cum credeți că ar să trebui să se raporteze aceasta la societatea în care trăim?
Biserica va juca un rol determinant în spațiul public, atâta vreme cât își păstrează capacitatea de adaptare. Participarea crescută la educare, asistența socială și sanitară, restaurarea patrimoniului cu implicații religioase vor fi probabil, în viitor, mai prețioase decât ritualul consumat formal în spațiul sacru.
Imagine: Caravaggio – „St. Jerome Writing” (1607); Sursa: Wikimedia Commons
Un text pueril și plin de prejudecăți seculariste. Teza despre originea naturalistă a religiei a fost demult contrazisă de studii serioase de istoria religiilor. Doamna Filitti a rămas în sec al XIX cu perspectiva. Generalizările negative despre biserică sunt tendențioase și manipulatorii. Imaginea despre Inchiziție este mult trunchiată de falsificările protestante și iluministe, preluate ulterior de gânditorii seculariști. Citiți textul lui Ioan Petru Culianu despre Inchiziția spaniolă, e un bun duș rece. Celibatul la catolici are o cauzalitate multiplă, pe de-o parte e vorba de problema ascetismului sacerdotului, apoi e vorba de problema instituțională a moștenirii parohiei, sunt mai multe de discutat aici, nu are legătură cu ipocrizia. Poate niște cărți de istoria bisericii ar trebui citite.
Ideea că societatea merge înainte e un alt clișeu. Din ce puncte de vedere merge înainte? Inteligența artificială este apogeul acestei evoluții?
Promovează biserica un naționalism agresiv? Unde? Naționalismul e doar negativ? Îl reducem la formele sale extremiste? Relația ambiguă a bisericii cu statul și sfera politicului este mai greu de înțeles, nu poate fi expediată așa de ușor. Conceptul de ”religie secularizată” este folosit clișeistic fără a fi definit riguros, ceea ce ar necesita un text mai lung.
Noutatea și progresul nu au un scop în sine, cum cred seculariștii și progresiștii. Valoarea bisericii e dată de adevărurile transistorice pe care le exprimă și nu de adaptarea la istorie și politică.
Iar confuzia între importanța asistenței sociale și medicale și ritualurile religioase desfășurate în biserică arată că Doamna Filitti nu are cunoștințe elementare despre ce înseamnă fenomenul religios și sacrul. Poate un contact cu opera lui Eliade o vor lămuri. Religia nu poate fi redusă la planul moral și nici la cel social, este mult mai mult de atât.
Din nefericire, interviul de față conține destule generalizări mult prea simpliste și, din anumite puncte de vedere, nefericite.
Nu pot remarca ironia adresată unei întregi porțiuni a societății, bazată pe anumite exemple particulare ale unor oameni care nu fac cinste titulaturii de membri ai Bisericii – aceea de laici creștini sau de clerici.
„Hibele acestei instituții atotputernice – lăcomia (vezi clerul ortodox), intoleranța (vezi Inchiziția), ipocrizia (vezi celibatul la catolici)”
Despre Inchiziție nu am nicio obiecție, aveți dreptate. Celelalte două aspecte sunt însă problematice. A generaliza ideea că „popii ortodocși sunt lacomi” pare că trece cu vederea toate acțiunile caritabile pe care Biserica le întreprinde, la orice nivel: preoți care susțin viața spirituală și materială a unor comunități, cu dăruire, pentru venituri de nimic sau care se implică (complet voluntar) în proiecte filantropice care depășesc cu mult „fișa postului” lor.
În ceea ce privește celibatul preoților catolici, cănd acesta este asumat, nu văd unde este problema. Și în acest caz, faptul că anumiți oameni nu fac cinste poziției pe care o ocupă nu poate îndreptăți pe cineva să generalizeze acastă prezumție asupra tuturor celor ce ocupă această poziție.
„cultivând un naționalism agresiv”
Din păcate, și aici întrevăd aceeași generalizare periculoasă. Chiar dacă o parte a creștinilor ortodocși au opinii ultranaționaliste – cei mai mulți probabil înțelegând creștinismul doar superficial – nu poate fi vorba de o poziție generală a tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe (clerici și laici). Doar fiindcă sunt zgomotoși, nu înseamnă că acest tip de „credincioși” sunt majoritari, și, cu atât mai mult, nu sunt reprezentativi pentru creștinismul ortodox.
„Participarea crescută la educare, asistența socială și sanitară, restaurarea patrimoniului cu implicații religioase vor fi probabil, în viitor, mai prețioase decât ritualul consumat formal în spațiul sacru.”
Bineînțeles, Biserica e menită să se implice în toate aceste activități culturale și social-filantropice. Cu toate acestea, nu acesta este menirea principală a sa, ci, mai degrabă, activitățile mai sus menționate sunt o consecință firească a laturii spirituale, aflate la fundamentul instituției Bisericii și care îi conferă greutate. Pentru creștinul asumat, spiritualitatea este mult departe de a fi formală, ci, mai degrabă, este motorul care îi pune în mișcare întreaga viață, în toate aspectele ei filantropice, morale, sociale și culturale.
Este o nerușinare să arunci cu chestii gen „lăcomia clerului ortodox”.
Să vorbim de lăcomia primului ministru care a aruncat 2 miliarde pe vaccinuri inutile din care 100 de milioane expiră nefolosite?
să vorbim de lăcomia Amazon care exploatează muncitorii și și-a dublat afacerile profitând de lockdown-uri imorale și ilegale bazate pe o isterie colectivă finanțată de
Sau lăcomia lui Soros care a dat tunuri financiare de miliarde de dolari și care finanțează o clică de zeci de mii de activiști oengiști și politruci care ajung in funcții și il ajută la afacerile veroase?
sau să vorbim de Useriștii care au bugetat finanțări grețoase cu milioane de euro pentru ong-uri de pe PNNR?
E ultimul articol plin de insulte abjecte pe care il mai accept de pe platforma asta – apoi dau unfriend total.
Inteleg că publicăm articole din perspective diferite, dar articolul ăsta trebuia moderat, Articolele trebuie să fie intelectuale, NU clișeele calomnioase ale cuiva care confundă inteligența cu secreția de venin și calomnii.