În următoarea lună, vom explora alături de dumneavoastră tema Arta și banii, urmărind legătura bizară, insidioasă, incitantă și surprinzătoare dintre acestea.
Pe parcursul săptămânilor care urmează vom încerca să răspundem la întrebări precum: Poate un sistem de IA să poarte atributul de creator? Unde a ajuns evoluția IA în ceea ce privește producția/reproducerea de artă? Cum se aseamănă NFT-urile cu operele de artă tradiționale? Care este rolul colecționarilor de artă în dictarea prețurilor pieței? Este arta contemporană mai mult decât o permutare a banilor între același cerc strâmt de oameni?
Vă invităm să căutați răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele pe site-ul nostru!
Nu este un fapt puțin cunoscut că mulți autori canonici au murit în condiții de sărăcie inimaginabile. De la autorul lui Moby Dick, la macabrul E.A. Poe și dandy-ul Oscar Wilde – grei ai literaturii universale care și-au trăit ultimii ani în deplina ignoranță a societății – ne putem întreba în completă legitimitate dacă nu cumva sărăcia este o condiție a scriitorului de valoare.
Chiar dacă pare lipsită de reguli, arta timpului nostru are propriile criterii de selecție și propria identitate. Cum ar trebui să ne raportăm la arta contemporană? Ce aduce și ce se pierde? Cum ne afectează și care sunt sensurile și non-sensurile acesteia?
Discuția despre artă și bani ține întru totul de sfera modernității. Numai în urma pronunțării de către doctrina marxistă a relației dintre clasa dominantă și monopolul mijloacelor de producție a fost făcută posibilă o teorie despre artă care să depășească standardele pur estetice. Iar acum nu mai există nicio urmă […]
Arta poate avea mai multe funcții, în raport cu cel care o creează. Unii artiști au menirea de a provoca și de a depăși limitele. Alți artiști sau alte picturi sau lucrări sunt mai degrabă menite să atragă atenția asupra armoniei și frumuseții, de exemplu, sau să materializeze aceste sentimente. Cred că poate mai important decât ceea ce este reprezentat de fapt este energia care emană dintr-o lucrare.
Fiecare dintre istorii ne prezintă războiul sub forma unui gest inutil, o barbarie care ne afectează pe toți și care sădește doar distrugere în jur. Viziunea spectacolului este una experiențială – el descrie cum se simte războiul, cum arată din interior tragedia care se abate asupra noastră cu o regularitate de temut. Adevărul pe care ni-l pune în față este următorul: fie că războiul aduce cu sine avantaje, fie că nu, fie că se încadrează într-o anumită teleologie, fie că nu, el ne îmbracă fără excepție în doliu.
Dacă părinţii luau de mînă estetismul şi fugeau împreună în atelier şi în sala de expoziţie să nu-i prindă din urmă implicarea în istorie, ideologiile impuse şi crampoanele realismului socialist, copiii coboară acum în stradă, se iau de piept cu istoria, abhoră estetismul şi muzeul, recuperează militantismul pierdut şi ideologiile corespunzătoare.
Denotă această fabricare a autenticității un strigăt de ajutor? Cere omul secularizat transcendență cu orice preț, fără măcar să-și dea seama? Nu aș ști să răspund la aceste întrebări, dar e clar că această răbufnire trebuie tratată ca un simptom pentru o problemă mai adâncă care abia se întrevede. Ceea ce e și mai bizar este faptul că valoarea acestor atribute care nu-și au locul când vine vorba de arta de care sunt legate artificial stă în valoarea monetară. NFT-urile nu sunt în sine unice, dar codul din spatele lor este, așa că pentru a da o valoare acestei unicități, o cumpărăm.
Pe de o parte, avem esteții filosofi care apreciază în mod abstract frumusețea algoritmului și întrezăresc posibilitatea unei lumii conduse armonios de IA, iar pe de cealaltă îi avem pe cei practici și prevăzători care încearcă să găsească un compromis, o soluție decentă la iminenta lor descalificare din posturile pe care le ocupă. Teama sună cunoscut, în definitiv fiind aceeași neliniște gotică a înlocuirii omului de către mașină, născută în epoca industrializării de acum mai bine de 200 de ani.
Experimentul artistic contemporan pare a-și transcende propriile limitări normative și a intra într-un spațiu idealizat al libertății, unde necunoscutul domină nevoile imediate ale simțirii. Această zonă a necunoscutului atrage și îndepărtează în același timp, căci invită la o utilizare inconfortabilă a atenției, în neconcordanță atât cu nevoia de contemplare a artei vechi, cât și cu ritmul rapid al secolului nostru. Aceste tensiuni se întrevăd în elementele de ordin politic și social care se regăsesc în manifestările artei contemporane. Dar mai există o relație de subordonare, pe care o explorează Julian Stallabrass în cartea sa – între neoliberalism și efectele sale asupra mesajului artei contemporane, relație care va face și subiectul acestei recenzii.
De mult timp, artele liberale au avut de suferit atât în spațiul academic, cât și în cel educațional. Probleme precum presupusa moarte a artelor liberale occidentale, introducerea unui material nou și incluziv în programe, decăderea facultăților cu profil umanist, programele de studiu suprasaturate și dezvoltarea disciplinelor academice STEM au făcut artele liberale să cadă în irelevanță instituțională.