Arta poate avea mai multe funcții, în raport cu cel care o creează. Unii artiști au menirea de a provoca și de a depăși limitele. Alți artiști sau alte picturi sau lucrări sunt mai degrabă menite să atragă atenția asupra armoniei și frumuseții, de exemplu, sau să materializeze aceste sentimente. Cred că poate mai important decât ceea ce este reprezentat de fapt este energia care emană dintr-o lucrare.
Dacă părinţii luau de mînă estetismul şi fugeau împreună în atelier şi în sala de expoziţie să nu-i prindă din urmă implicarea în istorie, ideologiile impuse şi crampoanele realismului socialist, copiii coboară acum în stradă, se iau de piept cu istoria, abhoră estetismul şi muzeul, recuperează militantismul pierdut şi ideologiile corespunzătoare.
Pe de o parte, avem esteții filosofi care apreciază în mod abstract frumusețea algoritmului și întrezăresc posibilitatea unei lumii conduse armonios de IA, iar pe de cealaltă îi avem pe cei practici și prevăzători care încearcă să găsească un compromis, o soluție decentă la iminenta lor descalificare din posturile pe care le ocupă. Teama sună cunoscut, în definitiv fiind aceeași neliniște gotică a înlocuirii omului de către mașină, născută în epoca industrializării de acum mai bine de 200 de ani.
Experimentul artistic contemporan pare a-și transcende propriile limitări normative și a intra într-un spațiu idealizat al libertății, unde necunoscutul domină nevoile imediate ale simțirii. Această zonă a necunoscutului atrage și îndepărtează în același timp, căci invită la o utilizare inconfortabilă a atenției, în neconcordanță atât cu nevoia de contemplare a artei vechi, cât și cu ritmul rapid al secolului nostru. Aceste tensiuni se întrevăd în elementele de ordin politic și social care se regăsesc în manifestările artei contemporane. Dar mai există o relație de subordonare, pe care o explorează Julian Stallabrass în cartea sa – între neoliberalism și efectele sale asupra mesajului artei contemporane, relație care va face și subiectul acestei recenzii.
De mult timp, artele liberale au avut de suferit atât în spațiul academic, cât și în cel educațional. Probleme precum presupusa moarte a artelor liberale occidentale, introducerea unui material nou și incluziv în programe, decăderea facultăților cu profil umanist, programele de studiu suprasaturate și dezvoltarea disciplinelor academice STEM au făcut artele liberale să cadă în irelevanță instituțională.
Copertele lui Rockwell au fost bine primite la vremea lor și continuă să fie apreciate. A fost un excelent povestitor vizual și, cu talentul său pentru expresiile faciale și compozițiile corporale pline de umor, ilustrează în mod revelator narațiunea. Dar, în ciuda popularității lor, lucrările lui Rockwell sunt deseori catalogate drept „kitsch”.
Arta e susținută, nu e câtuși de puțin în criză. Mă tem că nu bietul artist, ci bietul public e suprasaturat, mult prea bombardat cu informație vizuală și sonoră pe internet, cu filme, cu spectacole. Va claca. Orice vietate suprastimulată „îngheață”. S-a dovedit și în laborator, cu cobai. E prea multă artă și insuficient public pentru ea. Prea multă producție. Elita care filtrează produsele are aparatul său publicitar, dar publicul e epuizat.
Răspunsul depinde de ceea ce înțelegem din întrebare. Aceasta nu se referă la presupusa competiție dintre aceste două forme de sub-creație, idee care a stârnit hazul audienței din Portugalia. În măsura în care arta și tehnologia sunt în conformitate cu voința lui Dumnezeu, ele vor servi umanitatea și creația în bine, adevăr și frumos. În măsura în care nu sunt, ele vor ademeni și înrobi umanitatea cu armele auto-distrugerii.
Cred că arta, nu doar pictura, ci și muzica, filmul și literatura, este într-o mare măsura o reflexie a realității sociale, iar această realitatea cuprinde un întreg bagaj cultural, astfel arta poate fi despre orice.
În barul de noapte de pe lângă Kinshasa, Félicité (Véro Tshanda Beya Mputu) își cântă dramele de zi cu zi. Ce amestec vibrant de sunete, de mișcări, de tensiuni de tot felul! Filmul e o intersectare de priviri asupra vieții acestei femei, cântăreață de muzică Luba, trăind singură, îngrijind de copilul său recent implicat într-un accident de motor.