Când „realitatea comună” a devenit exclusiv o artă a spectacolului și disimulării sau insinuării, nu mai putem vorbi de un adevăr intrinsec al acesteia, nu mai există niciun punct de contagiune a realului cu vreun adevăr primordial.
Pe vremuri, picturile erau bunuri de lux, așadar nu este surprinzător că majoritatea tablourilor prezintă scene în care se poate regăsi doar 10 sau 20% din populație. În general, tablourile în care este redat modul în care toți cetățenii își duceau traiul sunt rare. Iar, printre acestea, majoritatea înfățișează scene negustorești, precum cele cu nave care aduc pește în docuri, mărfuri comercializate, piețe de pește și cămările în care se depozitau alimentele, fiind, totodată, și motivele cele mai des întâlnite în picturi.
Dar dincolo de acest lucru, criticile aduse de Scheler sunt legitime dintr-un motiv care devine din ce în ce mai des resimțit în societățile noastre, anume acuta pierdere a sensului ce vine din destrămarea unei ordini sociale și politice solide, în care fundamentele societății sunt puse constant sub semnul întrebării și în care nicio credință nu mai poate fi luată de-a gata. Iar progresul tehnologic și capitalismul constituie, cu siguranță, condițiile necesare pentru apariția acestui punct de criză.
Experimentul artistic contemporan pare a-și transcende propriile limitări normative și a intra într-un spațiu idealizat al libertății, unde necunoscutul domină nevoile imediate ale simțirii. Această zonă a necunoscutului atrage și îndepărtează în același timp, căci invită la o utilizare inconfortabilă a atenției, în neconcordanță atât cu nevoia de contemplare a artei vechi, cât și cu ritmul rapid al secolului nostru. Aceste tensiuni se întrevăd în elementele de ordin politic și social care se regăsesc în manifestările artei contemporane. Dar mai există o relație de subordonare, pe care o explorează Julian Stallabrass în cartea sa – între neoliberalism și efectele sale asupra mesajului artei contemporane, relație care va face și subiectul acestei recenzii.
Punctul culminant și, de altfel, cel mai captivant al lucrării sale, îl constituie maniera extraordinar de accesibilă, atractivă și umană în care reușește să explice, preț de câteva capitole, o parte dintre cele mai tehnice, și uneori chiar anoste, elemente de gândire politică și economică modernă (dificultate și ariditate care, crede el, reprezintă un alt motiv pentru care oamenii nu ajung să depășească înțelegerea de suprafață a capitalismului democratic).
Intuiția pe care o am este că teologia academică a fiecărei confesiuni e destul de mult decuplată de practicile sociale și politice ale oamenilor din acea confesiune. Elemente din gândirea teologică (discursivă) pot fi folosite sau nu la luarea deciziilor, alături de multe alte resurse și în funcție de interese extrareligioase. În arenele de acțiune de tip ostromian toate situațiile sunt relativ unice, capitalul spiritual jucând un rol alături de mulți alți factori.
Am vrut să vedem dacă invitații noștri consideră că există o legătură între pluralismul religios, toleranța politică și Reformă, dacă sunt de acord cu teza weberiană conform căreia apartența religioasă influențează în mod direct sistemul economic și, nu în ultimul rând, dacă cred că protestantismul a dus la nihilismul și relativismul contemporan. Rezultatul este, credem noi, deosebit de interesant și intrigant, căci dă naștere unor probleme și întrebări demne de reflecție. Le mulțumim invitaților noștri pentru că au acceptat invitația de a răspunde acestor întrebări!
Tot puțini sunt și cei care au curajul de a întemeia ordinea liberală pe o înțelegere clară și neutră a civilizației occidentului. Dau impresia că și-au luat un angajament față de promovarea unor protocoale rigide, ignorate în mod obișnuit de către Beijing, Moscova și Ankara, confundă libertatea cu libertinajul, ruinează justiția și o transformă în corectitudine politică și în mișcarea woke, ori sunt pur și simplu prizonierii unei gândiri deterministe de tipul ,,dacă piețele se dezvoltă, triumful libertății este inevitabil”.