Ce e banal și supranatural deopotrivă, lucru subliminal exprimat în carte, e că dragostea – de altul, de tine, de viață, libertate și creație – se joacă între două planuri la fel de intangibile, și se pierde când uităm că fiecăreia trebuie să i se ploconească, pe rând, partea leului.
De fiecare dată când ascult muzica lui Beethoven, spiritul Crăciunul îmi pătrunde în inimă. Pentru că Beethoven este legat de romantism, de dragoste, Beethoven este legat de Hristos. În timpul sărbătorilor, creștinilor de peste tot le este amintit despre marea dovadă a Dragostei care s-a întrupat. Beethoven ne îndreaptă mereu privirile spre această realitate.
Ca și când tolba de colinde și cântece de stea populare s-ar fi golit pe nesimțite, ultimele câteva decenii (iar, dintre acestea, ultimul deceniu îndeosebi), ne-au făcut martori la o avalanșă de noi cântece încadrate prea generos în categoria colindelor, foarte diverse ca sursă de inspirație, gen muzical și ifos și în care accentul pare să cadă uneori disproporționat până la ridicol pe antrenarea unui efect emoțional excesiv.
Filmele lui Hitchcock îmbină misterul, suspansul, intriga polițistă și analiza psihologică; acțiunea se petrece, mai mereu, în lumea burgheziei anglo-americane de secol trecut.
Două idei sunt centrale în înțelegerea „Țării Pierdute” ca un poem emblematic al modernismului. Prima este simbolul renașterii, iar a doua este informația fragmentată. Eliot întrețese conținutul și forma pentru a transmite aceste idei.
Ce importanță are, însă, originea omului atunci când discutăm despre subiecte mai mai recente din istoria speciei, începând chiar din preistorie și Antichitate? Într-un plan subtil, privim altfel acțiunile umane atunci le integrăm într-un ciclu natural sau când plasăm omul „între animale și zei” ori credem, așa cum s-a arătat prin revelație în Cartea Facerii, că primii oameni au fost creați printr-o geneză specială.
Există, cu precădere în aria celor ce nu activează în aria muzicală, tendința de concentrare asupra genialității compozitorului și amplorii contribuției sale la patrimoniul cultural muzical, și nu asupra calităților orchestrei sau ale interpretului, care asigură transmiterea lucrării muzicale către public.
Configurația socială va fi ghidată nu numai de aceste tensiuni în raport cu natura umană, ci și de alți factori, între care reprezentările neobiective despre om joacă un rol important la scări de timp deloc neglijabile, din cauze psiho-sociale uneori greu de conceptualizat. Se poate face însă o cartare a acestor aspecte și se poate vedea în ce termeni se pot purta discuțiile și cât de mare impact poate avea un anumit tip de abordare în diferite contexte sociale și istorice.
