Mari oameni consacrați definitiv sunt numai cei validați de trecerea istorică a timpului. Admirația se manifestă printr-un urcuș permament către cultură înaltă, schimbarea persoanei celui care admiră și, de la un punct încolo, o modestie demnă rezultată din înțelegerea tot mai profundă a distanței față de marii oameni în termeni de cunoaștere și creativitate. Accesul la cultura înaltă nu e prilej de distanțare față de semeni, ci de apropiere înțelegătoare de ei, profitând de orice oportunitate ca să le deschizi și lor accesul, ca atunci când vrei să împărtășești o bucurie, fără a forța, respectând, cu delicatețe, libertatea.

În postmodernismul sau în post-postmodernismul nostru nu e deloc exclus să fi scăzut consumul de cultură. Poate că suntem și mai puțini spectatori de teatru și cred că am fi fost astfel chiar dacă nu ar fi venit peste noi nenorocirea pandemiei. Nu cred însă nici în iminența sfârșitului teatrului și nici în dispariția teatrului de artă. De ce? Cantitatea fără calitate nu înseamnă nimic. Sau, vorba lui Pier Paolo Pasolini, adesea citată de același George Banu, Suntem puțini, însă venim de la Atena.