cultură

Cultură

O cină și un dialog: un experiment cinematografic reușit

Dacă André și Gregory se află într-un dialog fictiv sau într-unul cu adevărat autentic, este imposibil de determinat. Actorii se joacă pe ei înșiși în film, deci nu putem spune cu certitudine în ce măsură au jucat un rol sau au fost conformi cu ceea ce sunt în viața de zi cu zi. Poate că puțin din amândouă. Aici, barieriele dintre ficțiune și realitate se bruiază, iar Malle pare că reușește să distrugă cel de-al patrulea perete și să absoarbă spectatorul în opera de artă sau să insereze filmul în viața spectatorului.

Practică

Glenn Hughes: Despre cosmos

Dacă includem în ea trecutul, prezentul și viitorul deopotrivă, realitatea e o completitudine narativă a înțelesurilor la care ne raportăm spontan. Această unitate, această totalitate a înțelesurilor, poate fi numită cosmos. Cosmosul, așadar, e tot ce a fost, tot ce este și tot ce urmează să fie. Dacă adresăm întrebarea ce este acel ceva la care particip și eu cu existența mea, „cosmosul“ e un răspuns bun ca punct de plecare.

Interviuri

Interviu cu doamna Sanda Cordoș: „Orice probleme aș fi avut în afara zidurilor facultății ori în facultate, se risipeau în momentul în care îmi întâlneam studenții”

Am fost ceea ce se chema un copil cu nasul în cărți și, în mare măsură, am rămas, pe viață, o persoană interesată de universul livresc. Părinților mei le plăceau cărțile (care erau în casă așezate în rafturi improvizate) și aveau un mare respect pentru învățătură. Premisele acestea au fost foarte bune, ei mi-au fost alături, dar n-au dorit să intervină sau să influențeze parcursul meu formativ și profesional.

Practică

Glenn Hughes: Căutarea universală a demnității umane

Orice descriere suficient de bogată a existenței umane indică faptul că năzuințele ce pot domina tiparul vieții – de exemplu, un jind pentru cea mai mare cantitate de plăcere (a se vedea portretele „existenței estetice” realizate de Kierkegaard), sau dorința de siguranță mai presus de toate, sau zbaterea de a acumula bunăstare și putere (portretizată atât de des în filme și romane, ca să nu menționez și ziarele cotidiene), sau o foame de cunoaștere în topici practice ori speculative, sau eforturi de a realiza o viață întru virtute, după cum este exemplificată ea de eroii istorici și culturali (sau membri ai familiei) – toate servesc scopului de a procura conștienței cuiva un sens dedemnitate, iar nu doar de însemnătate.

Practică

Gustav Mahler și blestemul celei de-a Noua Simfonii

La finele secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, în lumea muzicii clasice a luat naștere o superstiție care profețea că cea de-a noua simfonie va fi fost și ultima a oricărui compozitor […] „Cel ce vrea să depășească acest prag, trebuie să moară. Pare ca și cum ceva ne este rezervat în cea de-a Zecea, ceva ce încă nu este cazul să cunoaștem, ceva pentru care nu suntem pregătiți. Cei ce au scris o a Noua Simfonie s-au apropiat prea mult de viața de apoi.”

Practică

Andrew Roberts: Occidentul care nu a fost

În timp ce oamenii de știință contemporani pot condamna trecutul Occidentului, atribuindu-i toate relele care continuă să ne strice lumea imperfectă, visul meu mi-a arătat o lume fără Occident: nicio protecție împotriva bolilor infecțioase grave; fără zboruri transatlantice de șase ore; fără o cunoaștere reală a ceea ce se întâmplă dincolo de atmosfera Pământului – lista slăbiciunilor tehnologice poate continua.

Filozofie

Paul Krause: Augustin și „Cetatea lui Dumnezeu”. Primul război cultural

În „Cetatea lui Dumnezeu”, Augustin dezvăluie sistematic ideologia goală a cetății omului și a Imperiului Roman într-o contranarațiune ce îți taie răsuflarea, rămânând remarcabil de modernă și relevantă chiar și astăzi. În contrast cu cetatea omului, Cetatea Iubirii, afirmă Augustin, este cetatea îndumnezeită de care aparțin creștinii, cetatea după care tânjeau Homer și Vergiliu.