Orice descriere suficient de bogată a existenței umane indică faptul că năzuințele ce pot domina tiparul vieții – de exemplu, un jind pentru cea mai mare cantitate de plăcere (a se vedea portretele „existenței estetice” realizate de Kierkegaard), sau dorința de siguranță mai presus de toate, sau zbaterea de a acumula bunăstare și putere (portretizată atât de des în filme și romane, ca să nu menționez și ziarele cotidiene), sau o foame de cunoaștere în topici practice ori speculative, sau eforturi de a realiza o viață întru virtute, după cum este exemplificată ea de eroii istorici și culturali (sau membri ai familiei) – toate servesc scopului de a procura conștienței cuiva un sens dedemnitate, iar nu doar de însemnătate.