Până pe data de 20 iunie, temă abordată la Syntopic va fi Despre relația autor-operă și alți demoni. O problemă de profundă actualitate, relația dintre autori și operele lor stârnește controverse atât în mediul academic, cât și în mediul social. Ar trebui să interpretăm creațiile artistice în cheia biografiei autorului? Există o separație clară între persoana, ideile și gândurile autorului și cele ale personajelor sale? Este justificat să prezentăm în muzee și universități operele unor oameni care au comis fapte complet imorale? Mai este o lucrare de ficțiune aceea care se bazează semnificativ pe experiența autorului său? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care urmează să le explorăm în următoarele trei săptămâni alături de dumneavoastră.
În cartea sa, „Moartea Autorului” (1967), Roland Barthes respinge intenția autorului, precum și biografia sa, considerându-le irelevante pentru interpretarea operei. El dă întâietate, astfel, cititorului pentru a interpreta lucrarea, în funcție de propriile nevoi și experiențe personale. Totuși, anonimitatea lucrării de artă nu exclude faptul că autorul ar putea să fie imoral, ci doar faptul că noi am putea să știm sau să luăm în considerare faptul că autorul este imoral.
Realitatea și ficțiunea, ca și felul în care fiecare dintre noi percepe și concepe lumea, se întrepătrund în planul gândirii și al simțirii conștiente. Orice creație se articulează printr-un limbaj, or acela nu este biografic sau ne-biografic, el e în altă dimensiune decât experiența existențială a oricui…
Sainte-Beuve se dovedește a fi pozitivistul în această poveste. Pentru el, studiul unei opere literare începe cu cercetarea atentă a corespondenței autorului sau cu o discuție cu apropiații acestuia. Înțelegerea dimensiunii sociale și umane a autorului este, pentru Sainte-Beuve, cheia pentru descifrarea celor mai ascunse metafore din opera autorului.
Preferințe pentru modulele cookie
Folosim cookie-uri pentru a ne optimiza site-ul și serviciile.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic este necesar pentru a crea profiluri de utilizator spre a trimite publicitate, sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri similare de marketing.