Am discutat în acest interviu despre traumele unei copilării trăite cu pecetea de dușman al poporului, despre personalitățile luminoase din cadrul universității din acea vreme, despre perioada de tranziție post-decembristă văzută de la catedră și despre situația literaturii contemporane.
Lucru pe care eu îl fac sistematic și adesea îl și recomand celor care au răbdarea să mă asculte: anume să nu publice neapărat mult sau repede cele pe care le scriu, fiindcă mintea de pe urmă – cum zice înțelepciunea populară – e adesea mai bună ca cea dintâi și pentru că, lăsând timpul să-și facă lucrarea, o face adesea mai bine decât anticipăm.
Programul și obiectivele noastre includ: sprijinirea jurnaliştilor și jurnalismului din România cu atelierele noastre anuale de mentorat în jurnalism; sprijinirea profesorilor de liceu cu atelierul nostru anual pentru predarea istoriei; în cele din urmă, pentru a consolida discuțiile și viziunile despre democrație în rândul profesioniștilor din medii diverse, găzduim o conferință anuală, „Ratiu Dialogues on Democracy”, care s-a bucurat de atenție regională datorită nivelului invitaților noștri și subiectelor noastre.
Chiar dacă putem fi de acord că algoritmii unei mașini fără șofer sau ai unui joc complex precum AlphaZero procesează date, realizează inferențe, stabilesc conexiuni complexe, iau decizii raționale, astfel că pot ajunge să dezvolte anumite virtuți dianoetice (precum nous sau episteme) corelate cu studiul teoretic, nu același lucru se poate spune despre virtuțile etice. Acestea din urmă pot fi dezvoltate doar prin învățare participativă și necesită un anumit tip de motivație, dar mai ales înțelepciune practică (phronesis). Or, înțelepciunea practică este ceva ce sistemele de IA nu pot ajunge să dezvolte pentru că nu pot avea acea înțelegere a elementelor contextuale relevante pentru decizia morală virtuoasă.
Am fost ceea ce se chema un copil cu nasul în cărți și, în mare măsură, am rămas, pe viață, o persoană interesată de universul livresc. Părinților mei le plăceau cărțile (care erau în casă așezate în rafturi improvizate) și aveau un mare respect pentru învățătură. Premisele acestea au fost foarte bune, ei mi-au fost alături, dar n-au dorit să intervină sau să influențeze parcursul meu formativ și profesional.
Sunt prozator și poet. Am terminat Conservatorul, dar nu sunt pianist. Studiul muzicii însă a contribuit la ceea ce sunt azi.
Îi suntem recunoscători domnului Cristi Puiu pentru că ne-a acceptat invitația la dialog și ne bucurăm să vă punem la dispoziție o parte a interviului pe care ni l-a acordat! În cazul în care nu ați făcut-o, vă invităm cu multă căldură să îi vizionați filmele, „Sieranevada” fiind unul dintre preferatele redacției.
Redacția Syntopic a invitat-o pe doamna Irina Bossy-Ghica la un dialog privind memoria familială, învățămintele istoriei și provocările prezentului. Invitata noastră s-a stabilit în Franța în 1973, unde a lucrat ca jurnalist (BBC și Reuters) și s-a specializat în afaceri europene. Revenind în România, și-a asumat misiunea de a restaura domeniul Ghica de la Ghergani și a-l reda unui circuit public cultural.