Concluzia acestei expuneri este că natura criminală a nazismului nu se fundamentează pe iraționalitatea pură a principalelor sale figuri, ci – mai rău – pe rațiunea ghidată de o religie a imanentului (la rândul său irațională) care solicita crima. Reacțiile polemice la excesele contemporaneității pot lua forme asemănătoare celor întâlnite în contramodernitatea interbelică, fapt pentru care raportarea oportună la regimurile secolului al XX-lea, inclusiv la dimensiunea lor religioasă, reprezintă o tehnică de analiză deosebit de utilă.