Trăim într-o epocă a reajustărilor politice, culturale și religioase majore. Ne interesează viitorul umanității, dezvoltarea științei și tehnologiei, schimbările climatice, evoluțiile economice și geo-politice și destinul culturii occidentale. Însumate, aceste transformări produc o lume nouă pe care, poate, nici nu avem capacitatea să o imaginăm din poziția actuală.
Cu toate acestea, în calitate de ființe raționale, care își pun întrebări și încearcă să reducă incertitudinea viitorului, gândim evoluțiile în termeni de scenarii. În acest context, Syntopic propune spre dezbatere în următoarea lună tema Quo vadis, Europa?. Care sunt scenariile privind evoluția Europei? Încotro se îndreaptă cultura și societatea europeană? Care sunt pricipalele provocări pe care trebui să le înfruntăm astăzi în calitate de europeni? Există un viitor unitar al Europei sau, din contră, ne îndreptăm spre o fragmentare care, în ultimă instanță, va readuce statele și identitățile naționale în prim-plan?
Într-adevăr, odată cu avântul actual al tehnologiei ce conferă oamenilor și instituțiilor o putere tot mai mare la un cost tot mai mic, noile instrumente informatice foarte puternice și foarte complexe devin, prin operarea lor, manifestări concrete nu doar ale valorilor ale celor care le operează, ci și ale valorilor celor care le-au dezvoltat – iar acestea din urmă ar putea să nu fie întotdeauna evidente.
În România, discursurile despre identitate par a fi blocate, de ceva timp, într-un antagonism de suprafață – între cei care sunt speriați de așa-numita „pierdere a identității” și cei care cred la limită în importanța (sau chiar existența) unei identități de țară.
Acum, într-un moment de cumpănă în Europa, măreția și declinul se întrepătrund într-o fuziune al cărui rezultat rămâne încă necunoscut. Metamorfoza are loc sub ochii noștri: vechea Europă va lua o nouă formă, dar pentru asta este nevoie să se elibereze de vechile obiceiuri, punând capăt suferinței mortului.
Cred că Europa de Est poate contribui la modificarea felului cum e tratat capitalul spiritual de orice fel, actualmente complet neglijat la scara UE. Prin capital spiritual putem defini acele valori care sunt tratate ca intrinseci de către grupuri umane și care nu sunt negociabile.
Occidentul în ansamblu trece printr-o criză civilizațională gravă, care îi subminează capacitatea de a gestiona cu succes turbulențele geopolitice pe care le traversăm. Obsesiile climatice au un grav impact economic, în timp ce atacul la baionetă împotriva tradițiilor culturale și societale, susținut în spațiul academic, mass media, cercurile intelectuale și artistice din Occident, și tot mai mult la nivelul corporațiilor, distruge sistematic ancorele identitare ale civilizației occidentale.
Ordine, creație, cunoaștere, blândețe, iertare și înțelegere: atunci când ne gândim la opusele lor, este dificil să nu recunoaștem că Clark atinsese un punct important aici. El a înțeles că civilizația este într-o mai mică măsură despre succesul economic și politic, oricât de importante ar fi acestea. La baza ei stau, în fond, credințele și atitudinile corecte.
Întrebările firești pe care ni le punem despre cum s-a ajuns la actuala Uniune Europeană se încadrează în teritoriul filosofiei istoriei, pe care îl îmbogățesc cu un caz momentan unic. Din răspunsurile schematice pe care le putem oferi trebuie să tragem concluzia, cred eu, că Europa unită de astăzi moștenește o doză semnificativă de arbitrar istoric, pe care l-aș privi deopotrivă ca oportunitate, precum și ca risc.